Problemele grave cu care se confruntă mai multe aeronave Boeing 737 de la cel puțin 40 de companii aeriene. Avertismentul autorităților din SUA

Problemele grave cu care se confruntă mai multe aeronave Boeing 737 de la cel puțin 40 de companii aeriene. Avertismentul autorităților din SUA

Un raport al Autorității Americane pentru Siguranță în Transporturi (NTSB) arată că avioanele Boeing 737 din flota a peste 40 de companii aeriene ar putea avea componente ale cârmei ce prezintă riscuri pentru siguranţa zborului.

Este o nouă lovitură grea pentru Boeing

Săptămâna trecută, NTSB a făcut o serie de recomandări urgente de siguranţă cu privire la posibilitatea de blocare a sistemului de control al cârmei la unele avioane Boeing 737, după ce în luna februarie a avut loc un astfel de incident la bordul unei aeronave opreate de United Airlines.

Potrivit reprezentanților agenției, 271 de astfel de componente ar putea fi instalate la aeronavele operate de cel puţin 40 de companii aeriene străine, iar 16 la aeronave înmatriculate în SUA.

Cu toate acestea, NTSB şi Administraţia Federală pentru Aviaţie din SUA (FAA) nu au reușit să identifice încă care sunt operatorii ce folosesc componentele vizate.

Inițial, reprezentanții companiei Boeing au refuzat să comenteze avertisemntul lansat de cei de la NTSB, însă ulterior au anunțat că încă din luna august i-au informat pe operatorii avioanelor 737 afectate de „potenţiala situaţie legată de dispozitivul de ghidare al cârmei”.

„Suntem îngrijorați că alte companii aeriene ar putea să nu fie conștiente de prezența acestor dispozitive pe avioanele lor 737”, a transmis președinta NTSB, Jennifer Homendy, într-o scrisoare adresată șefului Administrației Federale a Aviației (FAA).

Totodată, purtătorul de cuvânt al All Nippon Airways din Japonia, care oprerează 39 de astfel de aeronave a declarat că suntem în stadiul preliminar al înlocuirii componentelor indicate de NTSB, ceea ce nu afectează operaţiunile companiei, care încă evaluează câte aeronave sunt implicate”.

La rândul său, Japan Airlines, care operează 62 avioane Boeing 737-800, a transmis că niciuna dintre aeronavele sale nu foloseşte componentele vizate.

De asemenea, reprezentanții China Airlines și Ryanair au menționat că nici avioanele lor nu sunt afectate de această problemă semnalată de autoritățile americane.

Raportul NTSB este practic o nouă lovitură pentru compania Boeing, care în ultima vreme a fost afectată de multiple probleme legate de siguranţa a aeronavelor.

Please follow and like us:
Pin Share