Produsul care ar putea revoluționa definitiv piața lactatelor. Este produs din aer, fără a mai fi nevoie de lapte

Produsul care ar putea revoluționa definitiv piața lactatelor. Este produs din aer, fără a mai fi nevoie de lapte

Savor, un start-up susținut de miliardarul Bill Gates de la Microsoft, susține că a creat unt fără aportul vacilor, doar cu ajutorul CO2, și că are gustul „untului adevărat”. În plus, compania afirmă că produsul are o amprentă de carbon mai mică.

Unt făcut din aer, fără aportul animalelor

Un start-up din California susține că a pus la punct un proces complex care elimină nevoia de animale pentru producția de unt și, în același timp, susține că alternativa sa fără lapte are un gust la fel de bun ca untul natural.

Savor, un start-up susținut de miliardarul Bill Gates de la Microsoft, a experimentat crearea de alternative fără lactate la înghețată, brânză și lapte, utilizând un proces termochimic care îi permite să construiască molecule de grăsime, creând lanțuri de dioxid de carbon, hidrogen și oxigen. Compania a anunțat acum o nouă alternativă de unt fără aportul vacilor, scrie The Guardian.

Amprentă de carbon mai mică

Reducerea consumului de carne și produse lactate este una dintre modalitățile esențiale prin care omenirea își poate reduce impactul asupra mediului, deoarece producția de animale este o sursă semnificativă de gaze cu efect de seră.

Iar Savor susține că produsele sale vor avea o amprentă de carbon semnificativ mai mică decât cele pe bază de animale. „Untul” obținut de companie ar putea ajunge la mai puțin de 0,8 g CO2 echivalent pe calorie. Amprenta climatică standard a untului real nesărat cu 80% grăsime este de aproximativ 2,4 g CO2 echivalent pe calorie

Kathleen Alexander, director executiv al Savor, a declarat: „În prezent, suntem în faza precomercială și lucrăm la obținerea aprobării de reglementare pentru a putea vinde untul nostru. Nu ne așteptăm să putem avansa cu nici un fel de vânzări până cel puțin în 2025”.

Alternative la carne și la lactate

Alternativele la carne și produse lactate au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, însă unele dintre ele nu au aceeași aromă. Savor spune că aroma untului său este mai precisă. „Până acum, am avut paneluri de degustare  cu zeci de persoane”, a precizat Kethleen Alexander. „Ne așteptăm să realizăm un panel mai formal ca parte a eforturilor noastre de comercializare și de extindere”.

Întrebarea este acum dacă cumpărătorii vor accepta astfel de grăsimi sintetice. A-i convinge pe oamenii să renunțe la produsele lactate și de carne preferate pentru alimente mai „experimentale” poate reprezenta o provocare.

Bill Gates laudă produsul

Susținând inițiativa într-o postare online pe blog, Bill Gates a scris: „Ideea de a trece la grăsimi și uleiuri fabricate în laborator poate părea ciudată la început. Dar potențialul lor de a reduce semnificativ amprenta noastră de carbon este imens. Prin valorificarea tehnologiilor și proceselor dovedite, suntem cu un pas mai aproape de atingerea obiectivelor noastre climatice”.

„Procesul de producție nu generează emisii de gaze cu efect de seră și nu utilizează terenuri agricole și consumă mai puțin de o miime din cantitatea de apă necesară agriculturii tradiționale. Și, cel mai important, are un gust foarte bun – ca și cel real, pentru că, din punct de vedere chimic, este”, a adăugat Bill Gates

Conform Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), industria zootehnică, care cuprinde toate culturile de produse lactate și de carne, este responsabilă pentru 14,5% din emisiile globale de gaze cu efect de seră.

Please follow and like us:
Pin Share