Profesorul Dorin Ștefan Adam, de la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”, acuzat de hărțuire sexuală: se poza dezbrăcat și trimitea imaginile studentelor 

Profesorul Dorin Ștefan Adam, de la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”, acuzat de hărțuire sexuală: se poza dezbrăcat și trimitea imaginile studentelor 

Potrivit presei, atunci când nu era la facultate, Ștefan Adam urmărea tinerele studente pe rețelele de socializare și le aborda prin conversații insistente. Le trimite mesaje, iar în scurt timp le trimitea deja poze indecente. Una dintre conversații a ajuns în presă, după ce una dintre studente a vrut să îl denunțe pe profesorul hărțuitor.

Sociologul Alfred Bulai, înregistrat cerându-i unei studente să se dezbrace: “Ia uite ce sexy ești”. Mărturii tulburătoare: “Mi-a pus mâna pe fund, pe sâni” – VIDEO

Conferențiarul Ștefan Adam nu a negat faptul că a trimis fotografiile și mesajele, însă a insistat că acestea fac parte din viața sa privată. El a declarat pentru presă că ele „sunt distincte de activitatea publică și nu implică în niciun fel Universitatea de Arhitectură”. „În cazul în care au lezat cu ceva, îmi cer scuze”, a transmis profesorul.

Rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” a convocat Consiliul de Administrație și a votat de urgență componența unei noi Comisii de Etică, fiindcă universitățile sunt în vacanță.

Conducerea instituției a anunțat suspendarea din funcție a profesorului acuzat de hărțuire sexuală. 

 

 

Please follow and like us:
Pin Share