Proiect legislativ. Pedepse mai mari pentru agresorii de copii. Câţi ani pot sta la închisoare

Proiect legislativ. Pedepse mai mari pentru agresorii de copii. Câţi ani pot sta la închisoare

Un proiect de lege anunţat de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, prevede creşterea pedepselor pentru agresorii de copii. Potrivit proiectului, pentru punerea în primejdie gravă a vieţii sau a integrităţii unui minor se vor executa 5-10 ani de închisoare, faţă de 3-7 ani cât este prevăzut în legislaţia actuală, relatează News.ro.

„Agresorii de copii vor primi pedepse mai mari pentru faptele lor. Pentru punerea în primejdie gravă a vieţii sau a integrităţii unui minor se vor executa 5-10 ani de închisoare, faţă de 3-7 ani cât este prevăzut în legislaţia actuală. Prin această majorare, am urmărit eliminarea suspendării pedepsei, permisă de sistemul judiciar dacă sentinţa este de maxim 3 ani”, a scris preşedintele PNL într-o postare pe Facebook.

Nicolae Ciucă precizează că a scris proiectul de lege gândindu-se la efectul dezastruos pe care îl are asupra copilului un părinte sau tutore care consumă droguri. „Această situaţie devine o circumstanţă agravantă, ce majorează sentinţa la 7-12 ani închisoare. Obiectivul meu: descurajarea consumului de substanţe psiho-active de către persoanele responsabile de copii”, punctează Ciucă.

Potrivit lui Ciucă, „creşterea acestor pedepse e pentru o mai bună protecţie a celor mici, care pot creşte frumos doar într-un mediu sigur, lipsit de violenţă. Am convingerea că, protejând dezvoltarea armonioasă a copiilor, investim în viitorul României”.