În decurs de patru zile, protestele anti-migrație s-au extins în întregul Regat Unit. Confruntările violente cu poliția care au început la Southport, în nord-vestul Angliei, s-au extins la Bolton (nord), în Aldershot (sud-vest), în Birgmigham (centru), au ajuns în Liverpool, Sunderland și au trecut și în Irlanda de Nord, la Belfast.
Proaspăt instalatul guvern laburist, cu o agendă mai favorabilă migrației, a reacționat ferm. ”Vă garantez că veți regreta participarea la această dezordine”, care este legată de ”provocatorii din mediul online”, a spus premierul Keir Starmer. Guvernul a sugerat că va organiza tribunale care să funcționeze 24 de ore din 24, pentru a-i condamna rapid pe toți cei care comit distrugeri și atacă forțele de ordine. Au fost arestate peste 250 de persoane. Guvernul spune ”Gata, veți regreta!”, în timp ce protestatarii spun ”Gata cu imigrația!”
Protestele au început după ce trei fetițe au murit înjunghiate de un tânăr de 17 ani, născut în Marea Britanie, într-o familie de rwandezi. De aici, relatările presei angleze și europene diferă. Uriașa majoritate sună precum sinteza oferită de Mediapart (Franța): ”Mai multe proteste au agitat Marea Britanie, după instrumentalizarea unui atac cu arma albă în vestul Angliei, pe 29 iulie. Extrema dreaptă violentă și noul partid al liderului pro-Brexit Nigel Farage, Reform UK, sunt la conducere”. La bestiarul ”anti-european” de mai sus, se mai adaugă uneori câte o referință la posibila imixtiune a Rusiei.
Există însă și relatări despre evenimentele din Marea Britanie care pleacă nu de la manifestarea de solidaritate cu cele trei victime de la Southport (după care au început violențele), ci de la politica guvernului de la Londra care a promovat aceste adunări-priveghiuri, cu ursuleți de pluș, flori și manifestări de multiculturalism, diversitate și acceptare. În 2017, după atentatul de pe Podul Londrei și cel de pe stadionul din Manchester (cu 23 de morți și circa o mie de răniți), guvernul a lansat politica ”spontaneității controlate”: sub privirile binevoitoare ale polițiștilor (care ar fi trebuit să-i amendeze, conform legii) ONG-iștii lipeau la locul masacrelor afișe care chemau la solidaritate; erau organizate marșuri cu participare etnică și religioasă cât mai diversă, unul dintre consilierii din Londra a declarat că a primit un telefon de la Ministerul de Interne spunându-i-se: ”Vă trimitem o sută de imami” – și o sută de imami, alături de preoți catolici și protestanți s-au adunat pe Podul Londrei ținând în mâini afișe ”ISIS will lose, love will win”. Scopul ”spontaneității controlate”, organizată prin intermediul guvernului și ONG-urilor, era de a depolitiza solidaritatea comunității, de a elimina orice impuls de revoltă și răzbunare care ar putea însoți sentimentul sincer de solidaritate cu victimele.
Și aceasta a fost politica și acum, la Southport, unde a avut loc deja tradiționala adunare-priveghi. Numai că, acum, huliganii din galeriile de fotbal au răspuns tot prin spontaneitate controlată, s-au organizat, au venit cu autobuze și mașini personale din localități învecinate, au spart marșul cu ursuleți de pluș și pancarte multiculturale și au cerut capul criminalului, despre care informațiile false spuneau că este un imigrant musulman sosit recent în Marea Britanie. S-a dovedit că este vorba despre un minor născut în Marea Britanie, din părinți rwandezi, cel mai probabil creștini. Însă, după cum scrie Aris Rousinos într-o analiză publicată de UnHerd, acest detaliu contează prea puțin, pentru că protestele sunt în mod vădit îndreptate împotriva imigranților, împotriva musulmanilor și împotriva agenților statului – polițiștii -, nu doar împotriva criminalului din Southport. Pierzând controlul asupra ”spontaneității”, guvernul a renunțat brusc la ideea de a depolitiza aceste mișcări și au acuzat partidul Reform UK și o serie de mici formațiuni neonaziste, presa de dreapta și chiar pe rivalii conservatori pentru toate violentele.
Guvernul britanic nu va reuși să rezolve problema violențelor câtă vreme va refuza să le recunoască adevărata cauza și să le spună pe nume. Ceea ce se întâmplă în Marea Britanie se numește ”conflict etnic”, însă o asemenea sintagmă ar păta imaginea țării, ea este rezervată doar lumii a treia și Europei de Est. Noul premier Keir Starmer vorbește despre necesitatea de aborda ”crima cu armă albă”, nu despre ”conflictele interetnice”. ”Dacă se întâmplă în altă țară, jurnaliștii britanici scriu despre asta la obiect. Până la urmă, aceasta este natura societăților și este și unul dintre motivele principale pentru care refugiații vin în Marea Britanie”, scrie Aris Rousinos.
”Când se întâmplă în Marea Britanie, a spune lucrurilor pe nume devine periculos. Grupurile etnice sunt numite prin eufemismul ”comunități” și se vorbește despre ”relații intercomunitare”, când este limpede că vorbim de relații interetnice. La finalul lunii iulie, o comunitate de romi din Leeds (romi din România și Balcani, potrivit presei britanice – n.red.) s-a revoltat împotriva luării unor copii de către serviciile sociale. Statul britanic nu a vorbit despre vreo minoritate a romilor, ci despre ”comunitatea Harehills”. La fel se întâmplă și în cazul confruntărilor violente dintre ”comunitățile” hindușilor și musulmanilor. Dar când violențele sunt comise de etnici britanici, se observă imediat limitele strategiei guvernului: statul se ferește să vorbească despre o ”comunitate” britanică, pentru că asta ar însemna să vorbească despre identitatea etnică britanică. Cei care fac asta sunt excluși din discursul de mainstream și asociați cu extrema-dreaptă, pe aceeași treaptă cu autorii genocidelor din alte țări”.
Adăugând eliminarea treptată a simbolismului național și înlocuirea lui cu ”valorile britanice”, adăugând logica artificială a împărțirii britanicilor pe criteriul rasei (după modelul american) în locul celui etnic și recenta schimbare a denumirii generice ”black, Asian and minority ethnic” (BAME) cu sintagma ”majoritate globală”, în Marea Britanie s-a ajuns la punctul de fierbere. Etnicii britanici au ajuns să manifeste o solidaritate unică și de rău augur pentru actualele politici de la Londra, dacă este să ne uităm la protestele ce au izbucnit la Belfast. Duminică, poliția a format un cordon între două manifestații rivale – și nu este vorba despre una a catolicilor și una a protestanților loialiști. A fost o manifestație unică, anti-migrație, a nord-irlandezilor catolici și protestanți deopotrivă, ba chiar și a unor irlandezi veniți de peste graniță, din Irlanda, cu steaguri ale Marii Britanii, Irlandei, Ulsterului, și o manifestație pro-migrație la care fluturau steaguri palestiniene, LGBT și ale sindicatelor. Un lider de sindicat vorbea despre ”gunoaiele naziste”, in vreme ce, de partea cealaltă se auzea ”nu aveți nici măcar un tricolor, un steag britanic, nimic în comun cu insula asta”.
Nu este de mirare că violențele interetnice din Marea Britanie sunt tratate de presa din Franța cu o atenție care a scos din prim-plan polemica blasfemiilor anti-creștine și a Dyonisos bucălat. Nerecunoașterea minorităților etnice este politică de stat în Franța, care se află și mai aproape de cauza problemelor actuale din Marea Britanie, pentru că imigranții sosesc pe insula britanică venind din Franța. Presa franceză se autocenzurează mai mult decât cea britanică când vine vorba despre identitatea unor criminali, iar stânga radicală franceză (câștigătoarea alegerilor) are o abordare mult mai dură decât sindicaliștii și activiștii LGBT-Palestina adunați la Belfast, dar are și un rival mut mai puternic – Rassemblement National. Mai mulți generali în retragere avertizau, într-o scrisoare publicată în 2023, că Franța este în pragul unui război civil. În cazul Marii Britanii, despre război civil vorbește, deocamdată, Elon Musk, tehnofeudalul ce vrea să-și creeze imaginea de arhanghel al liberei exprimări. În realitate, aceste violențe recurente servesc guvernelor, justificând măsuri coercitive și o supraveghere și mai intensă a populației. Iar, cum fabricile și șantierele se umplu de ”majoritatea globală” și în România, strategiile de integrare, de adoptare a noii limbi în materie de identitate, dar mai cu seamă strategiile de cenzură și control folosite în Occident pentru a trata patimile post-coloniale vor fi atent studiate acum și aici.
The post Proteste în Marea Britanie față de ”majoritatea globală” appeared first on Cotidianul RO.
