Provocare olimpică pentru Spania, după Euro 2024. Nu s-a mai întâmplat de pe vremea lui Guardiola. Emoţii în primul meci

Provocare olimpică pentru Spania, după Euro 2024. Nu s-a mai întâmplat de pe vremea lui Guardiola. Emoţii în primul meci

După Campionatul European din Germania, pe care Spania l-a câştigat în urmă cu 10 zile, 2-1 în finala cu Anglia de la Berlin, lumea fotbalului îşi îndreaptă atenţia spre un nou turneu final. La Jocurile Olimpice de la Paris, 16 naţionale luptă începând de miercuri pentru prestigiosul trofeu.

Brazilia, marea absenţă de la Jocurile Olimpice 2024

Chiar dacă festivitatea de deschidere de la JO 2024 e programată vineri, de la ora 20.30, în mod tradiţional debutul competiţiei e rezervat sportului-rege, cu două zile înainte. Astfel, primele meciuri din faza grupelor la turneul olimpic de fotbal s-au desfăşurat astăzi, începând cu ora 16.00.

Spre deosebire de Euro 2024 sau Copa America 2024, turnee finale care au avut loc în această vară, la Jocurile Olimpice participă, cu trei excepţii, doar jucători sub 23 de ani. E o regulă solicitată de FIFA şi impusă din 1992 pentru ca întrecerea olimpică să nu concureze cu Campionatul Mondial.

Sunt patru grupe a câte patru echipe, marea absenţă fiind de departe naţionala Braziliei, câştigătoare la ultimele două ediţii ale Jocurilor Olimpice, la Tokyo, în 2021, şi la Rio de Janeiro, în 2016. Printre participante sunt însă naţiuni fotbalistice de top, precum Franţa, Argentina şi Spania.

Spania, ultima naţională europeană campioană olimpică, în urmă cu 32 de ani

Privind lista câştigătoarelor la Jocurile Olimpice în turneul de fotbal masculin, se remarcă faptul că la ultimele şapte ediţii au triumfat naţionale non-europene. Pe lângă dubla Braziliei menţionată mai sus, s-au mai impus Mexic (2012), Argentina (2008 şi 2004), Camerun (2000) şi Nigeria (1996).

Practic, ultima reprezentantă a Europei care a câştigat sub cercurile olimpice a fost Spania, la ea acasă, în 1992, la ediţia organizată de Barcelona. După succesul de la Euro 2024, aceasta e marea provocare a fotbalului iberic la Jocurile de la Paris, să recucerească titlul olimpic după o pauză de 32 de ani.

La Jocurile Olimpice din 1992, Spania a dominat categoric turneul, impunându-se cu victorii pe linie, aşa cum s-a întâmplat şi la Euro 2024. Printre jucătorii de atunci s-au numărat doi tineri care aveau să devină fotbalişti uriaşi şi antrenori de top, este vorba despre Pep Guardiola, în prezent la Manchester City, şi Luis Enrique, tehnicianul lui PSG.

Pep Guardiola şi Luis Enrique, alături de Leo Messi şi Neymar

De altfel, Pep Guardiola şi Luis Enrique fac parte din lista selectă a jucătorilor de legendă care au în palmares un titlu olimpic, printre aceştia mai numărându-se argentinianul Leo Messi şi brazilianul Neymar. La ediţia din 2024 a Jocurile Olimpice, marile vedete sunt marocanul Hakimi de la PSG şi argentinianul Alvarez de la Manchester City.

După modelul Guardiola în 1992, Spania propune şi la Paris fotbalişti de mare perspectivă, de care vom mai auzi în fotbalul internţional. Astfel, fundaşul Pau Cubarsi, 17 ani, e deja o piesă de bază la FC Barcelona, echipă care îl mai dă în lotul olimpic şi pe atacantul Fermin Lopez. Evaluat la 40 de milioane de euro, mijlocaşul Alex Baena de la Villarreal e cel mai bine cotat spaniol de la Jocurile Olimpice.

În primul meci de la JO 2024, naţionala Spaniei n-a fost lipsită de emoţii, împotriva Uzbekistanului, pe care a învins-o la limită, scor 2-1. Ibericii au deschis scorul  prin fundaşul dreapta Marc Pubill, în minutul 28, dar asiaticii au egalat în prelungirile primei reprize, prin Shomurodov, din penalty. Golul victoriei Spaniei a fost înscris de Sergio Gomez, în minutul 62.

Grupele turneului olimpic de fotbal:

Grupa A: Franţa, SUA, Guineea, Noua Zeelandă
Grupa B: Argentina, Maroc, Irak, Ucraina
Grupa C: Uzbekistan, Spania, Egipt, Republica Dominicană
Grupa D: Japonia, Paraguay, Mali, Israel

Please follow and like us:
Pin Share