PSD: ”Guvernul Ciolacu pregătește finalizarea adoptării salariului minim european”

PSD: ”Guvernul Ciolacu pregătește finalizarea adoptării salariului minim european”

Adoptarea salariului minim european este un obiectiv asumat de PSD, iar în ianuarie 2025 se previzionează o nouă majorare a salariului minim brut la peste 4.000 de lei.

PSD: ”Guvernul Ciolacu pregătește finalizarea adoptării salariului minim european”

Salariul minim brut din România a crescut succesiv de la 2.350 de lei, în 2022, la 3.300 de lei, de la 1 octombrie 2023, ajungând la 3.700 de lei, de la 1 iulie 2024.

„Astfel, dacă ne raportăm la anul 2022, avansul este de 60%. Cu o valoare de 743 de euro, România a întrecut Letonia, Ungaria şi Bulgaria în topul ţărilor membre UE după salariul minim pe economie, după cum arată datele de la Eurostat, oficiul european de statistică.

Bulgaria are un salariu minim brut de 477 de euro, Ungaria de 675 de euro pe lună, iar Letonia plăteşte un salariu minim de 700 de euro.

Prin introducerea unui salariu minim european, Parlamentul European și Consiliul au căutat să se asigure că toți europenii, indiferent de statul membru în care trăiesc, beneficiază de venituri care să le asigure un trai decent.

Prin implementarea salariului minim european raportat la salariul mediu veniturile mici vor crește la un nivel adecvat situației economice din România.

Este un beneficiu important pentru cei care își încep activitatea profesională, dar și pentru cei care activează în mediul privat, acolo unde ponderea celor care încasează salariul minim reprezintă o treime din total”, precizează reprezentanții PSD.

Printr-un proiect de lege votat de executiv pe 21iunie 2024, Guvernul Ciolacu a decis că valoarea salariului minim brut pe economie nu poate să fie mai mică de 50% din valoarea salariului mediu brut la nivel național.

Potrivit prevederilor actului normativ, nivelul orientativ al salariului minim brut este cuprins între 50% și 52% din valoarea salariului mediu brut la nivel național. Legea mai prevede că un angajat va putea fi plătit cu salariul minim pe economie timp de cel mult 24 de luni de la momentul încheierii contractului individual de muncă.

Directiva (UE) 2022/2041 se va aplica tuturor angajaților, indiferent dacă aceștia lucrează pe bază de contract de muncă obișnuit, contract de mandat, contract de management, contract de activitate sportivă sau de raport de serviciu.

De asemenea, proiectul de lege prevede stabilirea salariului minim brut prin negocieri colective, cu obiectivul ca rata de acoperire a acestora la nivel național să atingă aproximativ 80%.

Guvernul pregătește o nouă reformă fiscală

Guvernul condus de Marcel Ciolacu lucrează la o nouă reformă fiscală. Reducerea impozitării muncii este unul dintre obiective, care va permite ca avansul economiei să se simtă în buzunarele românilor, pe termen lung.

„Categoric, impozitarea muncii în România, mai ales pentru cei cu venituri mici, este necesară. Și aici încadrăm aproape o treime dintre români, astfel că trebuie să intervenim.

Printr-o măsură imediată, având o perspectivă şi pe legea salarizării, dar şi printr-o măsură care dezvoltă şi alte servicii şi economia României devine mai dinamică. Cu alte cuvinte, României îi trebuie un plan.

Eu nu pot să risc să vin cu scăderi de impozitare la salariul minim pe economie şi să mă trezesc de la o treime, cât sunt angajaţi în economie acum cu salariul minim, să am două treimi. (…)

V-am spus că prin reforma fiscală eu văd, în primul şi în primul rând, faptul că din impozitul pe venit, în viitor, trebuie să fie deduceri.

Astfel, vei dezvolta serviciile, şi serviciile de învăţământ, şi învăţământ privat, şi after-school, şi grădiniţe, şi creşe şi instituţii spitaliceşti private, prin deduceri şi printr-un sistem de asigurări naţional”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

Efectele pozitive din economie, reflectate în veniturile salariale ale tuturor cetăţenilor

Executivul urmărește ca prin implementarea salariului minim european folosindu-se drept reper salariul mediu să atingă și un alt obiectiv,  mai precis ca orice efect pozitiv din economie să se reflecte şi în veniturile salariale ale tuturor cetăţenilor.

„În plus, acest principiu va permite și stoparea măririi decalajelor față de cei cu venituri mari, pentru că orice creștere a salariilor acestora va antrena una similară a valorii medii și, ca urmare, un nou prag, superior, pentru minimul pe economie”, mai precizează social-democrații.

Economia României a crescut peste media europeană în primul trimestru al acestui an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat. Avansul economic a fost confirmat și de un raport al Agenției Centrale de Informații (CIA) a Statelor Unite.

„Raportul CIA confirmă creșterea spectaculoasă a României sub guvernarea PSD în ceea ce privește Produsul Intern Brut (PIB) și paritatea puterii de cumpărare, efect direct al investițiilor publice masive în economie și infrastructură asumate de Premierul Marcel Ciolacu pentru a transforma țara într-o forță economică și logistică regională.

Potrivit datelor CIA, în clasamentului mondial în ceea ce privește PIB-ul real (paritatea puterii de cumpărare) România este devansată doar de 6 țări din Uniunea Europeană, mai exact Germania, Franța, Italia, Spania, Polonia și Olanda. Avansul puternic al economiei este confirmat și de poziția 34 ocupată la nivel global”, mai arată PSD.

Articol susținut de PSD

Please follow and like us:
Pin Share