Putin și Orban, discuție „francă și utilă” privind „criza” din Ucraina. Ce a transmis liderul de la Kremlin că dorește

Putin și Orban, discuție „francă și utilă” privind „criza” din Ucraina. Ce a transmis liderul de la Kremlin că dorește

Preşedintele rus a insistat vineri pe lângă premierul ungar Viktor Orban asupra propunerii sale pentru a rezolva „criza” în Ucraina care prevede retragerea completă a forţelor ucrainene din patru regiuni pe care Moscova le revendică, relatează EFE şi AFP, citate de Agerpres.

„Este vorba despre retragerea completă a tuturor forţelor ucrainene din «republicile populare» Doneţk şi Lugansk, precum şi din regiunile Zaporojie şi Herson”, a afirmat liderul rus într-o declaraţie de presă la finalul discuţiilor sale cu Orban, evocând, totodată, mijloacele de „rezolvare a crizei” din Ucraina şi o discuţie „francă şi utilă” cu premierul ungar.

De asemenea, Putin a mai spus că Rusia nu caută o „simplă încetare a focului” sau o pauză în conflict, ci doreşte soluţionarea „completă şi definitivă” a acestuia.

Viziunea Moscovei cu privire la încheierea războiului a fost prezentată în urmă cu câteva săptămâni – 14 iunie, înaintea summitului pentru pace în Ucraina din Elveţia – a amintit liderul rus.

Pe lângă retragerea forţelor Kievului din regiunile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, anexate de Rusia în septembrie 2022, trebuie îndeplinite şi alte condiţii, care pot face obiectul unor discuţii detaliate în cadrul unei „posibile activităţi comune”, a adăugat el.

Vladimir Putin a declarat că Viktor Orban a prezentat poziţia Occidentului cu privire la conflictul din Ucraina, „inclusiv din punctul de vedere al intereselor Kievului”.

„Cu toate acestea, îi mulţumim prim-ministrului ungar pentru vizita sa la Moscova. O vedem ca pe o încercare de a restabili dialogul şi de a-i da un impuls suplimentar”, a spus el.

Mai sunt mulți pași de făcut pentru „stabilirea păcii”

La rândul său, premierul de extrema dreaptă al Ungariei, Viktor Orban, a declarat că mai sunt „mulţi paşi de făcut” pentru „încheierea războiului” în Ucraina şi „stabilirea păcii”.

„Am constatat că poziţiile sunt extrem de îndepărtate”, a adăugat el în faţa jurnaliştilor. „Dar pentru restabilirea dialogului, primul pas important a fost făcut astăzi şi voi continua această muncă”, a spus el.

Şeful guvernului de la Budapesta a explicat ce a urmărit, de fapt prin vizita sa surpriză de vineri la Moscova.

„Să ştiu ce crede despre iniţiativele de pace existente în prezent(n,r: Putin), ce crede despre încetarea focului şi negocierile de pace, în ce ordine ar trebui să aibă loc, iar al treilea lucru care m-a interesat a fost viziunea sa asupra Europei de după război”, a subliniat Orban, citat de EFE.

„Îi mulţumesc preşedintelui pentru conversaţia sa sinceră şi onestă”, a spus el.

Premierul ungar a menţionat că „ceea ce deosebeşte această reuniune este faptul că are loc în mijlocul unui război, într-un moment în care Europa are nevoie de pace”: „Pentru Europa, pacea este cel mai important lucru”.

Vizita, descrisă drept o „misiune de pace”

Ungaria consideră preşedinţia semestrială a Uniunii Europene drept o misiune de pace, a declarat premierul Viktor Orban.

La rândul spu, UE a respins imediat iniţiativa şi a precizat că premierul Ungariei nu o reprezintă ca negociator cu Kremlinul.

Orban a subliniat şi importanţa rolului de mediator al Ungariei, care este singura ţară din UE capabilă să dialogheze cu ambele părţi ale conflictului.

Şeful guvernului ungar a efectuat vineri o vizită de lucru neanunţată la Moscova, pe care el însuşi a descris-o drept o „misiune de pace”, într-o postare pe reţeaua de socializare X.

Aceasta urmează vizitei sale în Ucraina de acum trei zile, unde a discutat cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski despre posibilitatea unei încetări a focului pentru a facilita negocierile de pace dintre Moscova şi Kiev.

Vizita lui Orban în Rusia este prima a unui lider occidental în Rusia în ultimii doi ani. 

FOTO: Profimedia

  

  

Please follow and like us:
Pin Share