Racolată prin metoda loverboy, la doar 11 ani. Trei persoane, printre care un minor, au obligat o copilă din Neamț să se prostitueze

Racolată prin metoda loverboy, la doar 11 ani. Trei persoane, printre care un minor, au obligat o copilă din Neamț să se prostitueze

Copilă de doar 11 ani din Neamț, racolată prin metoda loverboy. O femeie de 33 de ani, un bărbat de 62 de ani, dar și un minor de 16 ani, sunt implicați în acest caz. Mai mult, bărbatul a realizat peste 80 de materiale pornografice.

Racolată pentru prostituție la doar 11 ani

O fetiță de 11 ani din Neamț a fost obligată să se prostitueze. Aceasta a fost racolată prin metoda loverboy. Un adolescent de 16 ani, o femeie de 33 de ani și un bărbat de 62 de ani sunt cercetați de procurorii DIICOT.

„Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada februarie-aprilie 2024, inculpatul în vârstă de 16 ani,  profitând de starea de vădită vulnerabilitate in care se afla o victimă minoră (11 ani) a recrutat-o prin metoda loverboy şi a transportat-o în diverse locaţii, determinând-o să întreţină relaţii sexuale contra cost cu mai mulţi bărbaţi. Sumele de bani obţinute de minoră au fost însuşite integral de inculpat”, a arătat DIICOT.

Mai târziu, în perioada mai – septembrie 2024, femeia a luat-o pe cea mică în apartamentul său, în aceleași scopuri. Aceasta găsea clienții prin intermediul anunțurilor de pe un site de profil. Sumele de bani obținute de fetiță ar fi revenit, aproape în integralitate, femeii.

În același timp, bărbatul de 62 de ani a violat-o pe victimă, în perioada martie – septembrie, în schimbul unor sume de bani. Pe telefonul mobil al acestuia s-au găsit peste 80 de materiale pornografice.

„Din probele administrate în cursul urmăririi penale a mai rezultat că, în perioada martie-septembrie 2024, inculpatul în vârstă de 62 de ani a întreţinut cu victima minoră raporturi şi acte sexuale în schimbul unor remuneraţii.

În acest context a produs cu telefonul mobil personal peste 80 de materiale pornografice de tip imagine şi video pe care le-a stocat şi deţinut in acelaşi sistem informatic”, au stabilit procurorii.

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea inculpatului de 62 de ani şi au formulat propunere de arestare preventivă a acestuia şi a inculpatului de 16 ani, care se sustrage urmăririi penale. Femeia a fost pusă sub control judiciar.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ. Acţiunile au fost realizate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Neamţ şi al jandarmilor din IJJ Neamţ. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Please follow and like us:
Pin Share