Rareș Bogdan, despre Nicolae Ciucă: România trebuie să aibă în următorii 10 ani un Președinte liberal, un ostaș în slujba țării (VIDEO)

Rareș Bogdan, despre Nicolae Ciucă: România trebuie să aibă în următorii 10 ani un Președinte liberal, un ostaș în slujba țării (VIDEO)

România trebuie să aibă în următorii 10 ani un Președinte liberal, un ostaș în slujba țării, a declarat eurodeputatul Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, făcând referire la liderul partidului, Nicolae Ciucă, vineri, în cadrul evenimentului organizat în Argeș pentru a marca 149 de ani de la înființarea PNL.

 

Rareș Bogdan (PNL): Dacă liberali nu sunt, dezvoltare nu este

 

Rareș Bogdan spune că PNL „e mai mobilizat decât oricând”.

„Avem șansa de a arăta că nu suntem doar 1.200 de primari și 16 președinți de consilii județene. Avem șansa, cu ajutorul fiecărui liberal, să mergem pe o cale pe care în urmă cu un an de zile îmi era greu să spun că o vom lua. Astăzi spun că partidul e mai mobilizat decât oricând, iar scorul pe care îl putem face ne poate plasa în fruntea clasamentului! Doar dumneavoastră trebuie să aveți încredere în acest lucru! Nu este deloc o chestiune care să fie doar visare, doar proiecție, este realitatea, așa cum arată ea pe baza sondajelor de opinie (…). Dacă liberali nu sunt, dezvoltare nu este, ca să știți acest lucru, pentru că este o realitate”, a declarat prim-vicepreședintele PNL.

 

Rareș Bogdan: România trebuie să aibă în următorii 10 ani un Președinte liberal

 

Prim-vicepreședintele PNL i-a lăudat pe Nicolae Ciucă, dar și pe președinta PNL Argeș, Alina Gorghiu.

„După ce terminăm campania de locale și europarlamentare (…), începe marea bătălie, pentru că România trebuie să aibă în următorii 10 ani un Președinte liberal, un Președinte echilibrat, un ostaș în slujba țării, și e aici președintele nostru, Nicolae Ciucă, iar campania începe de pe 10 iunie. Oameni buni, Dumnezeu v-a ajutat să aveți un lider puternic, un lider influent și o doamnă a politicii românești (Alina Gorghiu, n.r.) și a Partidului Național Liberal care se bate pentru interesele fiecărei comune, fiecărui oraș, și vă spun că ea trebuie sprijinită pentru a-și duce la îndeplinire ambiția uriașă de a ridica județul Brătienilor”, a continuat Rareș Bogdan.