Răspunsul Papei Francisc în fața actorilor de comedie la întrebarea dacă „se poate râde de Dumnezeu?”

Răspunsul Papei Francisc în fața actorilor de comedie la întrebarea dacă „se poate râde de Dumnezeu?”

„Se poate râde de Dumnezeu (…), dar fără a ofensa sentimentele religioase ale credincioşilor”, a afirmat papa Francisc vineri dimineaţa, când a primit într-o audienţă comună circa o sută de actori de comedie din circa 15 ţări, înainte de participarea suveranului pontif la Summitul G7, informează Agerpres, care preia AFP.

În faţa publicului format din actori de comedie, suveranul pontif, în vârstă de 87 de ani, şi-a dus degetul mare la ureche şi şi-a agitat degetele, gest care a provocat râsete şi aplauze: „În loc de discurs, fac asta”, a spus papa Francisc râzând.

Printre numeroşii actori italieni, la întâlnire au fost prezenţi şi actorii americani Whoopi Goldberg („Sister Act”), Julia Louis-Dreyfus („Seinfeld”), Chris Rock şi Jimmy Fallon, precum şi francezul Manu Payet.

Au mai fost de asemenea prezenţi actori din Irlanda, Columbia, Germania, dar şi din Timorul de Est, stat pe care papa îl va vizita în septembrie.

„Se poate râde de Dumnezeu?” i-a întrebat suveranul pontif pe artişti. Papa Francisc a răspuns chiar el la întrebare: „Bineînţeles, aşa cum ne jucăm şi glumim cu persoanele pe care le iubim”. Papa a revenit imediat cu o completare: „Putem face asta, dar fără să ofensăm sentimentele religioase ale credincioşilor”.

Suveranul pontif a subliniat de asemenea rolul social pozitiv al actorilor de comedie: „Aveţi puterea de a răspândi seninătate şi zâmbete”.

„Talentul vostru este un dar preţios întrucât, odată cu râsul, transmite pace în inima oamenilor, ajutându-ne astfel să depăşim dificultăţile şi să suportăm stresul cotidian”, a mai spus suveranul pontif.

Suveranul pontif este aşteptat azi în Apulia, în sudul Italiei, unde va participa, în premieră pentru un papă, la summitul şefilor de stat şi de guvern ale celor mai bogate şapte naţiuni ale lumii, cu prilejul unei reuniuni dedicate inteligenţei artificiale (AI).

Va avea de asemenea mai multe întâlniri bilaterale, în special cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cu preşedintele american Joe Biden şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, urmând să revină la Vatican în timpul serii.