Răsturnare de situație în cazul minorului care ar fi fost agresat sexual la școala ‘Nicolae Titulescu’. Dosarul a fost clasat pe motiv că fapta nu există

Răsturnare de situație în cazul minorului care ar fi fost agresat sexual la școala ‘Nicolae Titulescu’. Dosarul a fost clasat pe motiv că fapta nu există

„Pentru a ajunge la această concluzie, procurorul a avut în vedere declarațiile minorului, declarațiile părinților și ale altor martori, imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în incinta școlii, raportul de expertiză medico-legală emis de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, raportul de expertiză psihologică, percheziția informatică, precum și alte probe”,a transmite Parchetul Tribunalului București, potrivit Realitatea Plus.

„Referitor la modalitatea în care suspiciunile de abuz sexual au fost exprimate și susținute de minorul în vârstă de 10 ani, cercetările efectuate în cauză au concluzionat că acestea au apărut cel mai probabil în contextul chestionării sugestive din partea mamei acestuia, pe fondul insuficientei dezvoltări cognitive și de limbaj a minorului și al abordării hiperprotective de către părinți a relației cu copilul”, mai precizează parchetul.

 

COMUNICATUL INTEGRAL AL PARCHETULUI

Ca urmare a interesului manifestat de mass-media cu privire la cauza vizând presupusele abuzuri sexuale comise asupra unui minor la o școală gimnazială din sectorul 1 Bucureşti, Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

La data de 03.06.2024 Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus clasarea cauzei privind infracțiunile de amenințare și viol, presupus a fi comise la data de 07.12.2023 asupra unui minor în vârstă de 10 ani, elev al unei școli gimnaziale din sectorul 1 București.

În urma administrării mijloacelor de probă s-a stabilit că faptele cu privire la care a fost efectuată urmărirea penală nu există. Pentru a ajunge la această concluzie, procurorul a avut în vedere declarațiile minorului, declarațiile părinților și ale altor martori, imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în incinta școlii, raportul de expertiză medico-legală emis de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, raportul de expertiză psihologică, percheziția informatică, precum și alte probe.

În vederea lămuririi împrejurărilor și cauzelor care au determinat apariția suspiciunilor de abuz sexual, cercetările au vizat, în mod tangențial, și un alt presupus viol săvârșit asupra aceluiași minor în împrejurări similare, în luna iunie 2022, când minorul avea 8 ani, faptă sesizată tot de mama minorului și care a făcut obiectul unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Sectorului 1 București, în care la data de 28.07.2022 s-a dispus clasarea cauzei pe motiv că există o cauză de neimputabilitate, respectiv minoritatea presupusului autor, care avea 11 ani.

Din probele administrate a rezultat că presupusa faptă de viol, comisă asupra minorului în luna iunie 2022 la aceeași școală, nu există în materialitatea sa. Aceste probe au fost avute în vedere de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, care la data de 04.06.2024 a schimbat temeiul soluției de clasare din data de 28.07.2022 din „minoritatea făptuitorului” în „fapta nu există”.

Referitor la modalitatea în care suspiciunile de abuz sexual au fost exprimate și susținute de minorul în vârstă de 10 ani, cercetările efectuate în cauză au concluzionat că acestea au apărut cel mai probabil în contextul chestionării sugestive din partea mamei acestuia, pe fondul insuficientei dezvoltări cognitive și de limbaj a minorului și al abordării hiperprotective de către părinți a relației cu copilul.

Compartimentul de informare și relații publice își exprimă disponibilitatea de a oferi informații suplimentare dacă situația o va impune.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE SI RELAȚII PUBLICE DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI

 

Directoarea scolii din Capitala unde un copil a fost abuzat sexual se spala pe maini de responsabilitate: tatal victimei, exclus de la sedinta cu parintii