Răsturnare de situație în dosarul de urmărire silită al soției lui Cătălin Cherecheș. Este în joc o sumă uriașă

Răsturnare de situație în dosarul de urmărire silită al soției lui Cătălin Cherecheș. Este în joc o sumă uriașă

Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia-Mare, se află în penitenciar după ce a fost extrădat în luna martie din Germania. El a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Pe 18 aprilie 2024, Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cherecheş în acest dosar, decizia fiind definitivă.

Terț poprit a fost firma părinților Tabitei Cherecheș

Cherecheș formulase o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunii unice de luare de mită, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi alternative ale elementului material.

Soția lui Cherecheș, Tabita, a fost audiată și ea de DNA Cluj în dosarul în care părinții ei, Claudia și Dorin Gliga, au fost acuzați de dare de mită, respectiv de complicitate la dare de mită. Pe 14 aprilie 2024, Tribunalul Mureș a condamnat-o pe Claudia Gliga la trei ani de închisoare cu suspendare, iar pe Dorin Gliga la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare.

Tabita Cherecheș a fost implicată și ea într-un dosar în care o societate civilă de executori judecătorești, Bozsoki și Hruban, a cerut executatea ei silită, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Baia-Mare pe 11 ianuarie 2024. Dosarul are ca obiect “validare poprire”, iar terț poprit figurează firma părinților Tabitei, Elenstab Brod SRL.

Cererea de validare a popririi este acțiunea prin care executorul solicită instanței să valideze o poprire pe care terțul poprit refuză să o pună în executare, pentru ca acesta din urmă să fie urmărit silit în locul debitorului. Obiectul de activitate al firmei este “fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie”, iar societatea comercială are datorii la Tabita Cherecheș. Cum societatea de executori judecătorești are de recuperat o datorie de la soția lui Cherecheș, s-a îndreptat spre firmă pentru a-și recupera prejudiciul.

Taxa de timbru a fost de aproximativ 4.000 euro

Dosarul nu a avut decât un termen, cel din 5 iunie 2024, conform datelor consultate de FANATIK pe portalul instanțelor de judecată. Instanța a arătat că, prin rezoluția din data de 05.02.2024, i s-a pus în vedere petentului (adică societății de executori judecătorești)  ca în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată, să facă dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 19.898,15 lei, adică aproximativ 4.000 euro.

Cum taxa de timbru este de aproape 20.000 lei, reiese că valoarea pretențiilor este de aproximativ 1.600.000 lei, conform unui calculator al taxei judiciare de timbru de pe portalul instanțelor de judecată. De asemenea, i s-a pus în vedere petentului faptul că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a ajutorului public judiciar, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, dar și că are posibilitatea de a formula în termen de 3 zile de la comunicare cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

Adresa i-a fost comunicată reclamantului la data de 13.02.2024, la sediul indicat în cererea de chemare în judecată, actele fiind primite de destinatar, astfel cum reiese din dovada de înmânare aflată la dosarul cauzei. Instanța a arătat că, în drept, când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii, iar dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termen, prin încheiere se dispune anularea cererii.

Instanța a anulat cererea de chemare în judecată

În speţă, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că termenul de 10 zile prevăzut de lege pentru complinirea lipsurilor cererii de chemare în judecată, a început să curgă la data de 13.02.2024 şi s-a împlinit la data de 26.02.2024. Instanța a menționat că, în acest interval de timp, petentul nu a complinit lipsurile din cererea de chemare în judecată, astfel cum i-a fost pus în vedere prin rezoluția din data de 05.02.2024.

Instanța a constatat că neîndeplinirea obligației de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru este în măsură a atrage anularea cererii de chemare în judecată, în acest caz, astfel cum reiese din coroborarea dispoziţiilor legale anterior enunțate, sancţiunea anulării cererii fiind expresă, se arată în dosarul consultat de FANATIK.

Întrucât societatea executorilor judecătorești nu a înțeles să respecte dispoziţia instanţei şi să complinească lipsurile cererii formulate, respectiv nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, instanţa a anunțat că va anula cererea de chemare în judecată formulată de către aceasta  în contradictoriu cu debitoarea Tabita Cherecheş şi cu terţul poprit Elenstab Brod SRL. Decizia a fost luată de Judecătoria Baia-Mare pe 5 iunie 2024.