Răzvan Lucescu, dominat de sentimente la PAOK – FCSB: ”Nu are cum să nu se gândească la revanșă”

Răzvan Lucescu, dominat de sentimente la PAOK – FCSB: ”Nu are cum să nu se gândească la revanșă”

Tehnicianul campioanei Greciei a fost pe banca Rapidului în sezonul 2005-2006, atunci când giuleștenii au fost eliminați de FCSB în sferturile de finală ale Cupei UEFA cu regula golului marcat în deplasare.

Răzvan Lucescu, analizat de un fost jucător înainte de PAOK – FCSB

Fostul fundaș Ionuț Rada, care juca pentru Rapid la momentul duelului european, dar care apoi a evoluat și la formația patronată de Gigi Becali, este de părere că partida PAOK – FCSB este un moment prielnic pentru Răzvan Lucescu de a-și lua revanșa.

”Importanța meciului are mai multe componente pentru Răzvan. O dată, este un antrenor român în Grecia și joacă cu o echipă românească și trebuie să câștige. Apoi, nu are cum să nu se gândească la acea revanșă din sfertul de finală din Cupa UEFA.

Era multă amărăciune, frustrare, dezamăgire. O tristețe greu de digerat, din mai multe motive. Era o înfrângere contra rivalei, ideea de a merge în semifinale, tot parcursul pe care noi îl avusesem până atunci și faptul că primul gol pe care îl primisem acasă a contat atât de mult.

Dezamăgirea a fost mare ținând cont de nivelul la care am jucat și stilul de joc avut. Era clar că nu erau la întâmplare acele rezultate sau nu erau apărate pe 16 metri. Îmi amintesc că în vestiar toată lumea era supărată, plângea și el ne spune că e extrem de mândru de noi.

Nu lăsa să se vadă că și el suferă. Un antrenor foarte bine pregătit, echilibrat, care știa să comunice. Pentru vremea aceea. Mie mi-a plăcut foarte mult și el avea atunci doar 36 de ani”, a declarat Rada, pentru prosport.ro.

Răzvan Lucescu, în topul antrenorilor români

Ionuț Rada este de părere că Răzvan Lucescu este, după tatăl său, antrenorul cu cele mai mari rezultate în fotbalul european și a realizat aceste performanțe într-un campionat foarte competitiv.

”Apoi este ambiția lui de a reuși, de a merge mai departe în competiție. Dar este și revanșa pentru acea dublă istorică. După tatăl său, ar fi cam al doilea antrenor care a făcut performanțe în Europa.

Într-un campionat important a reușit performanțe istorice. Se spune că e la nivelul campionatului nostru. Nu e la fel ca al nostru. Ne uităm cât se investește, ce participări au în Europa. Cu siguranță este un campionat bun”, a spus el.

Înaintea întâlnirii PAOK Salonic – FCSB, din etapa a 2-a din Europa League, programată joi, 3 octombrie, de la ora 22:00, tehnicianul român a venit extrem de degajat la conferința de presă și a explicat că este un meci ca oricare altul pentru el.

Please follow and like us:
Pin Share