Răzvan Sava, prestație fabuloasă în prima repriză din derby-ul CFR Cluj – U Cluj. Portarul dorit în Serie A a cedat în partea a doua. Video

Răzvan Sava, prestație fabuloasă în prima repriză din derby-ul CFR Cluj – U Cluj. Portarul dorit în Serie A a cedat în partea a doua. Video

Răzvan Sava a fost cel mai bun fotbalist al lui CFR Cluj în prima repriză a derby-ului cu U Cluj din Gruia, în etapa a 4-a din SuperLiga. Aflat pe picior de plecare la Udinese, în Serie A, tânărul portar român a avut parade spectaculoase consecutive în fața lui Vladislav Blănuță, Alex Chipciu, Mamadou Thiam și Iulian Cristea. În partea a doua, în schimb, a primit 3 goluri și are partea lui de vină la a treia reușită.

Răzvan Sava, prestație fabuloasă în prima repriză din derby-ul CFR Cluj – U Cluj. Portarul dorit în Serie A și-a salvat echipa

CFR Cluj a intrat în avantaj la cabine în derby-ul cu U Cluj. Principalul merit i-a revenit lui Răzvan Sava. Portarul român dorit în Serie A a închis excelent poarta formației lui Dan Petrescu. „Șepcile roșii” au atacat în valuri în finalul primei reprize.

În minutul 35, Radu Boboc i-a pasat în fața porții lui Vladislav Blănuță. Atacantul împrumutat de Universitatea Cluj de la FC U Craiova a ratat incredibil, fiind blocat de Răzvan Sava. Ulterior, fundașul Armend Thaqi a respins de pe linia porții.

A doua intervenție fabuloasă a lui Răzvan Sava din prima repriză a avut loc în minutul 42. Alexandru Chipciu a șutat cu piciorul drept la colțul scurt. Portarul în vârstă de 22 de ani a fost din nou la post și a respins.

În finalul primei reprize, Răzvan Sava a avut cel puțin alte două intervenții spectaculoase. Portarul cotat în prezent la două milioane de euro a parat spectaculos șutul lui Mamadou Thiam și a respins în bară lovitura de cap a lui Iulian Cristea. VEZI VIDEO AICI.

Răzvan Sava, dorit cu insistență în Serie A

Răzvan Sava ar putea fi protagonistul unui transfer bombă în Serie A. Născut la Timișoara, portarul în vârstă de 22 de ani și-a prelungit recent contractul cu CFR Cluj, până pe 30 iunie 2027, iar ardelenii ar putea obține sume importante de pe urma transferului lui Răzvan Sava.

Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, a confirmat în nenumărate rânduri că Răzvan Sava este curtat de mai multe cluburi din străinătate, la fel cum sunt cazurile lui Daniel Bîrligea sau Matei Ilie. Totuși, Udinese pare favorită să materializeze transferul tânărului portar român.

„Răzvan Sava rămâne la CFR Cluj până vara viitoare”, a declarat patronul Neluțu Varga la FANATIK SUPERLIGA. Deși negocierile cu formația din Serie A pentru Răzvan Sava sunt avansate, CFR Cluj ar fi dispusă să renunțe la portarul de perspectivă abia la finalul sezonului.

De asemenea, transferul lui Sava în Serie A se va realiza numai în anumite condiții. Una dintre ele este ca Răzvan Sava să rămână sub comanda lui Dan Petrescu până la finalul stagiunii 2024/2025. Totodată, CFR Cluj vrea să păstreze 20% dintr-un eventual transfer al lui Răzvan Sava.

Răzvan Sava, învins de două ori în repriza secundă

Dacă în prima repriză a reușit să mențină poarta intactă, în a doua parte a jocului Răzvan Sava a fost învins de două ori pe fondul slăbiciunii din defensiva vișinie. Lucas Masoero a înscris cu o lovitură de cap în minutul 59 din pasa lui Dan Nistor.

Răzvan Sava nu a avut replică. Zece minute mai târziu, U Cluj a preluat conducerea din penalty. Blănuță a șutat, iar Matei Ilie a respins mingea cu mâna în careu. Radu Petrescu a dictat penalty, iar Dan Nistor l-a învins pe Răzvan Sava.

3,5 milioane de euro este suma pe care CFR Cluj ar putea să o încaseze de pe urma transferului lui Răzvan Sava la Udinese

Please follow and like us:
Pin Share