Reacția lui Marcel Ciolacu, după tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump

Reacția lui Marcel Ciolacu, după tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump

Premierul Marcel Ciolacu a condamnat duminică atacul armat în timpul unui miting al fostului președinte american Donald Trump, afirmând: „Indiferent de diferenţele politice sau ideologice, recurgerea la violenţă nu este niciodată justificată”.

„Transmit gândurile mele de recuperare rapidă preşedintelui Trump şi tuturor victimelor acestui atac oribil! Indiferent de diferenţele politice sau ideologice, recurgerea la violenţă nu este niciodată justificată sau acceptabilă”, a scris Ciolacu pe X.

Fostul preşedinte american Donald Trump a fost rănit sâmbătă la ureche, după ce o persoană a tras mai multe focuri de armă înspre acesta, în timpul unui miting din orașul american Butler, din statul Pennsylvania.

Atacatorul, care nu a fost încă identificat oficial, a fost ucis de Secret Service. Pe lângă acesta, un spectator a murit şi alţi doi au fost grav răniţi. FBI a calificat împuşcăturile de la miting drept o tentativă de asasinat.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share