Reacția lui Teo Trandafir după ce s-a zvonit că Gina Chirilă și Bogdan Vlădău s-au despărțit: „Sunt frumoși, modele amândoi, să rămână împreună”

Reacția lui Teo Trandafir după ce s-a zvonit că Gina Chirilă și Bogdan Vlădău s-au despărțit: „Sunt frumoși, modele amândoi, să rămână împreună”

Teo Trandafir a avut o primă reacție după ce s-a zvonit că Gina Chirilă și Bogdan Vlădău s-au despărțit. Prezentatoarea de televiziune îi cunoaște pe cei doi, spune că le stătea bine împreună.

Ieri, în presă s-a vehiculat că Gina Chirilă și Bogdan Vlădău s-au despărțit. Vedeta a șters de pe Instagram aproape toate pozele cu Bogdan Vlădău. Ulterior, ea a transmis și un mesaj care le-a dat de gândit celor care o urmăresc în mediul online. „Poate că în alt univers l-aș fi lovit în față pentru lipsa de respect”, a scris ea pe TikTok, fără să spună exact la ce se referă.

Știrea a fost comentată de Teo Trandafir și Ilinca Vandici în emisiunea lor de la Kanal D2. La „Follow Us”, prezentatoarele s-au arătat uimite de presupusa despărțire a celor doi.

Teo Trandafir: „Au fost întotdeauna o familie unită și drăguță și potrivită”

Teo Trandafir: Cică una dintre familiile celebre din România se duce! Gina Chirilă și Bogdan Vlădău! Așa zice ziarul! Eu n-aș zice pentru că ei au fost întotdeauna o familie unită și drăguță și potrivită. Și sunt frumoși amândoi, modele amândoi, se înțeleg, lucrează amândoi…

Ilinca Vandici: Așa se speculează! Dar ce treabă are că sunt frumoși amândoi, că sunt modele amândoi? Eu spun din proprie experiență!

Teo Trandafir: Ar trebui să rămână împreună!

Ilinca Vandici: Pare că Bogdan în trecut a înșelat-o pe Gina, așa scrie la presă, pare că Gina l-a iertat, i-a fost destul de greu după aia să se alinieze cu încrederea și cu tot. Acum nu spune ce s-a întâmplat, dar cert e că Gina a făcut niște postări în social media în care cumva scria niște texte. În egală măsură a șters și toate pozele cu Bogdan Vlădău de pe Instagram

Teo Trandafir: Asta voiam să te întreb, dacă mai are pozele cu Bogdan.

Ilinca Vandici: Nu, și avea multe.

Teo Trandafir: Gata! Ceea ce nu ne zice bine!

Ilinca Vandici: Ei sunt superbi amândoi, și împreună și separat!

Gina Chirilă a fost înșelată de Bogdan Vlădău

Gina Chirilă a recunoscut că a fost înșelată, însă a reușit să treacă peste. În urmă cu ceva ani, când se aflau la începutul relației, Bogdan Vlădău a fost surprins cu o domnișoară misterioasă în timp ce iubita lui era plecată din țară. La podcastul „Acasă la Măruță”, Gina a mărturisit că a avut nevoie de timp pentru a avea din nou încredere în artist. „Hai să fiu sinceră! Am trecut peste asta. Am iertat. Dar nu vreau să spun acum tinerelor care mă urmăresc și care mă iau drept un exemplu să facă asta sau să facă așa cum fac eu, ci să facă ce simt.

Eu asta am simțit. Asta nu înseamnă că sunt un exemplu sau ele ar trebui să ierte. Am aflat și ulterior a venit Bogdan și am discutat. Am rezolvat-o matur, într-un final. A și rupt ceva apoi, să fim serioși. A fost nevoie de timp pentru a-și reclădi încrederea. Dar sentimentele nu s-au schimbat, asta m-a surprins și pe mine”, a povestit Gina Chirilă, în cadrul podcastului lui Cătălin Măruță.

Despre acest subiect delicat a vorbit și Bogdan Vlădău, care spune că a fost ceva trecător. Artistul susține că după acest episod, relația lor s-a consolidat. „N-a fost chiar așa de frumos, că eram mai mici, mai tineri, nu înțelegeam lucrurile ca acum. Eu eram destul de tulbure cu mine, așa. Nu eram OK. Și atunci când nu ești OK, cauți liniștea și fericirea în exteriorul tău. A fost așa, ceva trecător. Eu cred că orice încercare grea te întărește și sudează cuplul poate mai bine”, a declarat Bogdan Vlădău.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share