Reacția șoferului amenințat cu pistolul de medicul de la Fundeni. „De frică, am fugit și am lovit mașina”

Reacția șoferului amenințat cu pistolul de medicul de la Fundeni. „De frică, am fugit și am lovit mașina”

Șoferul amenințat cu pistolul de medicul de la Fundeni reacționează, după ce Mihai Eftimie a susținut, într-o postare pe Facebook, că i-a fost pusă viața în pericol din cauza „comportamentului imprudent” al șoferului de Bolt.

Ce spune șoferul amenințat cu pistolul de medicul de la Fundeni: „Nu i-am făcut absolut nimic”

Bărbatul se apără și dezvăluie cum s-a ajuns la acest scandal. El a declarat pentru Antena 3 CNN că medicul este cel care a reacționat violent, înjurându-l și apoi amenințându-l cu pistolul. Șoferul spune că în acel moment s-a speriat teribil și a plecat în grabă, lovind o altă mașină.

„Eram pe șoseaua Pantelimon, la semafor trebuia să facem stânga, să ne ducem pe șoseaua Fundeni. Într-adevăr, am vrut nu să-i tai calea, da să mă bag vreo 10 cm pe cealaltă bandă ca să pot să-mi văd de drum.

N-am avut timp să mă bag pe cealaltă bandă, pentru că omul a venit tare și m-a claxonat. L-am lăsat, nu i-am făcut absolut nimic, nu l-am înjurat, însă el m-a înjurat pe mine”, a transmis bărbatul amenințat de medic.

Ulterior, situația a degenerat. Șoferul spune că, de fapt, medicul a avut un comportant agresiv în trafic, claxonându-l și dându-i flash-uri. Când a ajuns la destinație, pe Șoseaua Fundeni, acolo unde trebuia să lase un client, medicul a coborât din mașină.

Bărbatul amenințat a coborât și el. Doctorul ar fi continuat să-i adreseze cuvinte jignitoare, iar șoferul recunoaște că în acel moment l-a înjurat și el. Apoi, Mihai Eftimie a scos pistolul în fața sa.

„Într-adevăr, l-am înjurat și eu și în momentul când l-am înjurat, el a coborât cu pistolul la mine, m-a amenințat și atunci eu de frică am fugit și am lovit mașina. Nu m-am asigurat, vă dați seama, am rămas panicat”, a adăugat conducătorul auto.

Polițiștii au găsit două pistoale airsoft şi o macetă în autoturismul doctorului

Șocat, bărbatul a sunat la 112. De altfel, el susține că nu l-a amenințat pe doctor, așa cum cel din urmă preciza în mesajul publicat în mediul online. Amintim că oamenii legii au găsit în mașina cadrului medical două pistoale airsoft şi o macetă.

În acest caz a fost întocmit un dosar in rem pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și pentru amenințare. Cercetările continuă pentru a se afla în ce circumstanțe a avut loc acest incident.