Reacția virală a lui Pescobar după ce a fost acuzat că nu i-a trimis 100 de euro unei eleve cu 10 la BAC. Mulți s-au amuzat

Reacția virală a lui Pescobar după ce a fost acuzat că nu i-a trimis 100 de euro unei eleve cu 10 la BAC. Mulți s-au amuzat

Cum a reacționat Pescobar când a văzut că i se reproșează că nu i-a trimis 100 de euro unei absolvente de clasa a XII-a, care a luat nota maximă la examenul de Bacalaureat. Răspunsul celebrului patron al lanțului de restaurante, Taverna Racilor, a devenit viral.

Pescobar, reacție virală în online după ce a fost acuzat că nu-și respectă promisiunea

Totul are loc după ce Paul Nicolau, pe numele real, a promis câte 100 de euro tuturor elevilor care au promovat Bacalaureatul cu 10, la sesiunea din vară, din acest an. ”Nu mă interesează câți sunt”, a subliniat Pescobar în anunțul său.

”Facem așa: cine ia 10 la Bac are 100 de euro de la mine. Toți care iau 10 din toată țara, nu mă interesează câți sunt. Nu contează numărul lor. Haide, cu învățătură că asta e cheia succesului… una din ele. Cartea e sfântă. Spor la învățat, copii”, a fost mesajul lui Pescobar, care i-a bucurat pe elevii cu note maxime.

Conform statisticilor, înainte de depunerea constestațiilor, au fost 39 de elevi cu 10 la examenul maturității, ceea ce înseamnă că Pescobar a trebuit să scoată din portofel suma de 3.900 de euro. După ce s-au aflat rezultatele, Paul Nicolau a încercat să dea de ”urma” absolvenților cu media 10 și le-a trimis câte 100 de euro.

Însă, în încercarea sa de a face un bine, Pescobar a ocolit o persoană și a fost rapid taxat. ”Vezi că te caută o fată care a luat 10 la BAC și te faci că n-o vezi. Asumați-văăă”, i-a scris un urmăritor în comentarii lui Pescobar.

Pescobar: ”Îți bag și ție 100 pe Revolut, să-ți iei două beri și una să-ți rămână în gât”

Faimosul patron nu a stat indiferent și a avut un răspuns pe măsură pentru cel care l-a ironizat. De altfel, Paul Nicolau a spus că a reușit să ia legătura, în cele din urmă, cu tânăra care a promovat Bacalaureatul cu media 10.

”Fata care mă caută, acela este un video de 3-4 zile, de cum a ajuns video la mine, de acum 3 zile am contactat-o și i-am trimis suta de euro. Îți bag și ție 100 pe Revolut, să-ți iei două beri și una să-ți rămână în gât”, a fost reacția lui Pescobar, într-o postare pe conturile sale de socializare.

Cât de bogat este Pescobar

De altfel, în ultima vreme Pescobar își face campanie de promovare, oferind urmăritorilor săi adesea câte 100 de euro, pe Revolut. Unii doar îi lasă câte un comentariu sau câte un mesaj și se trezesc apoi cu banii în cont.

Pescobar lasă de înțeles că este în prezent unul dintre cei mai bogați români din țară. Averea lui este estimată la 25 de milioane de euro. În plus, pe zi ar face câte aproape 100.000 de euro, a dezvăluit la un moment dat Dumitru Dragomir, unul dintre bunii săi prieteni.

”Are avere de 10.000. E cel mai tare pe lichidități. Din HoReCa nu-l bate nimeni. Are profit de 100.000 de euro pe zi. Care îi rămân. Clujul, Timișoara, Craiova, Snagovul. 100.000 de euro  pe zi, nu pe lună, câștig. Anul ăsta face peste 25 de milioane de euro. Tu m-ai întrebat de avere, avere a început să facă acum”, a transmis Dumitru Dragomir în emisiunea MAX Profețiile lui Mitică. 

Please follow and like us:
Pin Share