Regizoarea rusă Evghenia Berkovici și dramaturga Svetlana Petriiciuk, condamnate la câte 6 ani de închisoare pentru „apologia terorismului”

Regizoarea rusă Evghenia Berkovici și dramaturga Svetlana Petriiciuk, condamnate la câte 6 ani de închisoare pentru „apologia terorismului”

Judecătoria Militară a Sectorului II de Vest din Rusia le-a condamnat, luni, pe cunoscuta regizoare Evghenia Berkovici și pe dramaturga Svetlana Petriiciuk la câte șase ani de închisoare într-un dosar penal în care au fost acuzate de „apologia terorismului” în spectacolul „Finist- șoimul viteaz”, relatează agenția rusă de presă Interfax.

„Berkovici și Petriiciuk au fost condamnate la închisoare pe o perioadă de șase ani, care urmează să fie ispășită într-o colonie corecțională cu regim general”, se arată în verdictul judecătorului Yuri Massin, anunțat luni.

De asemenea, lui Berkovici și Petriiciuk li se va interzice timp de trei ani să „se implice în activități legate de administrarea site-urilor web ale rețelelor electronice, de informații și de telecomunicații, inclusiv internetul”.

Evghenia Berkovici, 39 de ani și Svetlana Petriiciuk, 44 de ani, au fost găsite vinovate de „apologia terorismului” (Partea 2 a articolului 205.2 din Codul penal al Federației Ruse).

Avocat: „Aceste fete sunt nevinovate”

După ce a fost anunțat verdictul, apărarea a anunțat că va face apel. „Aceste fete sunt absolut nevinovate”, a declarat reporterilor avocata Ksenia Korpinskaia, care o apără pe Berkovici.

În timpul dezbaterilor, procuratura a cerut ca Berkovici și Petriiciuk să fie condamnate la câte șase ani de închisoare cu interdicția de a administra conturile de internet timp de patru ani.

Procesul a început în luna mai. La solicitarea Procuraturii de stat, care a anunțat presupuse amenințări la adresa unor participanți, partea finală a acestuia a fost ținută cu ușile închise. Cele două femei au fost arestate în mai 2023.

Acuzațiile împotriva regizorului și a dramaturgului au apărut în urma producției „Finist- șoimul viteaz” – o piesă, după cum se spune în anunțul oficial, „despre femei care au decis să se căsătorească virtual cu reprezentanţi ai islamului radical și să meargă să li se alăture acestora în Siria”.

Evghenia Berkovici și Svetlana Petriiciuk au negat acuzațiile și s-au declarat nevinovate.

„Finist- șoimul viteaz” este o piesă a lui Berkovici, pusă în scenă după scenariul lui Petriiciuk. În 2022, a primit premiul Golden Mask la categoriile „Cea mai bună lucrare a unui dramaturg” și „Cea mai bună lucrare a unui designer de costume”.

FOTO: Profiemedia

  

  

Please follow and like us:
Pin Share