Regretul unei campioane. Corina Ungureanu împlinește azi 44 de ani: ”Aș fi putut mai mult dacă îmi dădeam interesul”. Exclusiv

Regretul unei campioane. Corina Ungureanu împlinește azi 44 de ani: ”Aș fi putut mai mult dacă îmi dădeam interesul”. Exclusiv

Gimnasta Corina Ungureanu împlinește, astăzi, 29 august, vârsta de 44 de ani. Este căsătorită cu antrenorul de golf Santiago Munoz și au împreună un fiu, pe micuțul Carlos, în vârstă de 3 ani.

Corina Ungureanu recunoaște că ar fi putut da mai mult, ca sportivă

Campioana mondială Corina Ungureanu mărturisește că, în sport, nu și-a dat sută la sută interesul. Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, celebra gimnastă ne vorbește despre copilăria ei, când își vedea vecinii doar seara când venea de la antrenamente. Recunoaște că, în viața unui sportive, nu pot exista și distracția și performanța în același timp. Corina Ungureanu regretă că nu a muncit mai mult la sărituri, atunci când făcea performanță și ne spune de ce și-a ținut sarcina ascunsă timp de 9 luni.

”La 44 de ani am cea mai mare realizare, pe Carlos”

La mulți ani, Corina Ungureanu. Ce-ți dorești cel mai mult de ziua ta?

-Pentru că eu și soțul meu avem zilele de naștere apropiate, ne serbăm ziua împreună. Sperăm să reușim să plecăm 2 zile și cu Carlos, undeva la munte.

Cum era Corina la 16 ani și cum este azi, la 44? Ce simți că ai câștigat și ce crezi că ai pierdut?

-La 16 ani plecam la lotul de senioare de la Deva unde speram să prind echipa României. Am prins-o, am avut câteva rezultate frumoase, am reușit să finalizez frumos acei ani de muncă. Azi, la 44, am însă cea mai mare realizare a mea, pe Carlos. Sunt tot un sală, antrenez zi de zi copii frumoși după care vin acasă la Carlos și la Santi. Nici nu îmi doresc mai mult!

Corina Ungureanu a avut o copilărie altfel: ”Pe vecinii de la bloc îi salutam seara când veneam de la antrenamente”

Cum arătau zilele tale de naștere, în copilărie? Alături de vecinii de la bloc, în cantonamente?

-Pe vecinii de la bloc îi salutam seara când veneam de la antrenamente. Dimineața plecam la ora  7 ca să ajung la sală, era prea devreme ca să-i întâlnesc pe copiii din bloc. Asta când eram acasă și îmi serbam zilele de naștere în familie sau la sală, cu colegele. La lot serbam în cantonament.

Ce-ți plăcea cel mai mult să-ți pregătească mama ta, când venea ziua ta de naștere?

-Mama are tortul ei care este cel mai bun și pe acela îl făcea de fiecare dată când eu sau fratele meu ne serbam ziua.

”Am iubit gimnastica din prima zi”

De ce gimnastică? Cum ai decis să urmezi acest drum?

-Gimnastica a venit în continuarea  baletului pe care îl practicam de la 4 ani. Mama m-a dus acolo. Tata, din întâmplare, a cunoscut-o pe antrenoarea emerită de la Petrolul, doamna Leana Sima.

Aveam 7 ani când am început gimnastica într-o grupă care practica acest sport deja de la 1 sau 2 ani. Am câștigat acea selecție pentru performanță și am renunțat la balet. Am ales gimnastica fără nici o reținere pentru că am iubit-o din prima zi.

Corina Ungureanu recunoaște: ”Plăcerile adolescenței nu le-am cunoscut, ori faci performanță, ori te distrezi”

Ai renunțat la jocurile copilăriei, la plăcerile adolescenței și ai muncit de dimineață până seară. A meritat?

-Nu am renunțat la nimic! Jocurile în sala de gimnastică au fost mult mai interesante și mai frumoase. Plăcerile adolescenței nu le-am cunoscut, cum nici un sportiv de performanță nu le-a cunoscut. Nu le poți avea pe amândouă. Ori faci performanță, ori te distrezi. Sigur că a meritat! Azi încă sunt în sală și fac ce iubesc.

Gimnastica este un sport extraordinar de greu. Cât de repede reușeai să îți revii după o accidentare mai gravă?

-Mulțumesc lui Dumnezeu că nu am avut accidentări grave! Sigur că dureri, entorse, întinderi au fost, dar ele nu m-au scos pentru mult timp din pregătire. Revenirea la forma bună după pauză este foarte grea în gimnastică, dar sigur că depinde și de cauza pentru care ai stat în pauză. Îmi era relativ ușor să revin rapid la paralele, mai greu la sol.

Corina Ungureanu, campioană europeană: ”Îmi doream o medalie la sol, știam că o pot lua, dar nu mă așteptam la aur”

Care a fost cel mai bun moment din cariera ta? Dar cel mai rău?

-Cel mai bun și frumos moment au fost finalele de la Campionatul European din 1998, la Sankt Petersburg, unde am avut 3 finale. La paralele am terminat pe locul patru, bârna am ratat-o în finală unde mă calificasem prima, dar am reușit să câștig solul. Îmi doream o medalie la sol, știam că o pot lua, dar nu mă așteptam la aur.

Corina Ungureanu vorbește despre momentul retragerii

În 1999 ai decis să te retragi. Cât de greu a fost să te obișnuiești să nu mai concurezi?

-E greu să renunți la competiții, dar am reușit să regăsesc emoțiile competiției prin sportivele mele. Sigur că emoțiile sunt altfel și altele, dar cumva tranziția a fost mai ușoară pentru mine, rămânând în sală și făcând performanță din poziția de antrenor.

Îți mai aduci aminte cum l-au cunoscut pe soțul tău, Santiago Munoz? Cine pe cine a cucerit?

-Pe Santi l-am cunoscut la Stejarii, unde era antrenor de golf. El cumva a început conversația, dar primul mesaj l-am dat eu. Deci, eu l-am cucerit  (râde).

Corina Ungureanu și-a ținut, 9 luni de zile, sarcina ascunsă: ”A fost teamă și puțină superstiție”

Timp de 9 luni de zile lumea nu a știut că ești gravidă. Cum ai reușit?

Nu am ascuns sarcina! Nu am postat pe Facebook poze, doar atât. Am lucrat până să nasc, pe 27 iulie am fost la antrenamente. Este adevărat că nu mi-am dorit să vorbesc despre sarcină, a fost teamă și puțină superstiție. Am preferat să am grijă de noi.

Cum este mama Corina Ungureanu? Relaxată, mai panicată uneori?

-Nu încerc să fiu mama perfectă. Mă joc mult cu Carlos atunci când sunt acasă. Dealtfel este un copil care se joacă mult și este pasionat de multe lucruri. Este motric, a moștenit de la noi abilitățile de sportiv. Joacă golf, ceea ce mă bucură foarte mult.

Merge și la grădiniță de la 2 ani, tocmai pentru dezvoltarea lui cât mai bună. O am pe mama mea care mă ajută enorm cu Carlos și cu casa. Din cauza asta am destul timp pe care îl pot petrece cu Carlos.

Corina Ungureanu este o mamă fericită: ”De la Carlos am reînvățat rutina”

Ce ai învățat, până acum, de la Carlos, băiețelul tău?

-De la Carlos am reînvățat rutina. E ceva pe care eu am pus preț și, din fericire, este la fel ca mine la acest capitol. Nu-i plac schimbările. Este mult mai ambițios decât mine și tatăl lui din ce ne dăm seama, este mai sociabil decât noi. Este versiunea noastră mai bună și mulțumim lui Dumnezeu pentru asta.

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să mergi mai departe?

-Momente grele și momente ușoare avem cu toții. Încerc să văd partea bună a unei situații grele și să mă gândesc că toate se întâmplă cu un motiv.  Dar cel mai greu moment a fost pierderea tatălui meu. Nu poți trece peste, doar încerci să mergi mai departe.

Care este cea mai importantă calitate a ta și cel mai mare defect?

-Îmi setez un obiectiv în orice fac și nu pierd timpul cu activități inutile. Defect? Mă grăbesc, nu am răbdare, dar lucrez la acest aspect constant.

Corina Ungureanu este pasionată de golf

Ce nu știe lumea despre tine?

-Joc golf de mulți ani, încerc acum să reintru cumva în rutină astfel încât măcar o dată pe săptămână să ajung la teren. E mai greu cu timpul, dar mă ajută foarte mult acest sport, atât mental cât și fizic.

Când crezi că ai dezamăgit cel mai tare?

-Am dezamăgit atunci cand m-am retras, în special pe antrenoarea mea de la club, pe doamna Sima.

”Aș fi putut mai mult dacă îmi dădeam mai mult interesul”

Dacă ai fi, din nou, la începutul carierei, ce greșeală ști sigur că nu ai mai repeta?

-Aș avea mai multă încredere în capacitățile mele de sportivă. Aș munci mai mult la sărituri, aparatul care m-a tras în spate și nu am reușit să intru în față la individual compus. Aș fi putut mai mult dacă îmi dădeam mai mult interesul, dar m-am mulțumit cumva cu 3 aparate bune.

Tot ce am greșit eu ca gimnastă le învăț pe fete azi, să nu repete ce-am făcut eu. Le educăm și pregătim să fie bune pe 4 aparate, chiar dacă fiecare are un aparat de care fuge sau nu îi place.

Please follow and like us:
Pin Share