Reguli stricte la concertul lui Ed Sheeran din 24 august, de la București. Ce surprize a pregătit artistul

Reguli stricte la concertul lui Ed Sheeran din 24 august, de la București. Ce surprize a pregătit artistul

Ce reguli trebuie să fie respectat la concertul lui Ed Sheeran din 24 august, care va avea loc pe Arena Națională a Capitalei? Fanii artistului britanic trebuie să știe câteva lucruri esențiale despre show-ul pe care îl așteaptă cu sufletul la gură.

Ce reguli trebuie respectate la concertul lui Ed Sheeran

Accesul pe Arena Națională se va face de la ora 16:00, astfel ca toată lumea care a achiziționat bilete la concert să își ocupe locul pe stadion și să nu se creeze buluc pe ultima sută de metri. La intrarea în locația concertului, fanii lui Ed Sheeran trebuie să prezinte biletele achiziționate și confirmarea plății. De asemenea, aceștia trebuie să știe că organizatorul poate solicita și o verificare suplimentară a actelor de identitatea, la intrare. Biletul trebuie păstrat asupra participanților la eveniment pe toată durata spectacolului.

Apoi, la concert, fanii lui Ed Sheeran nu vor avea voie să intre cu anumite obiecte. Sunt interzise gențile sau rucsacurile mai mari decât o coală A4, sticlele și conservele, alimentele sau băuturile achiziționate din afara locației, artificiile, armele ori alte obiecte periculoase (briceag, cuțite, lame, unghiere etc).

Nici obiectele laser nu sunt permise, precum nici camerele GoPro, selfie-stick-uri, iPad-urile sau tabletele. Nu sunt acceptate nici dronele, bannerele mai mari decât o coală A3, umbrelele, camerele foto prea mari, animalele de companie, medicamentele (exceptând cele probate de o hârtie de la medic).

La intrarea pe Arenă, fiecare participant la concert va fi supus unui control corporal de echipa de pază. Organizatorii mai menționează că participarea la marele eveniment este pe proprie răspundere, inclusiv pentru persoanele cu boli psihice sau fizice pentru care zonele aglomerate sau zgomotul prea mare reprezintă un risc de sănătate. Mai trebuie spus că spectacolul conține efecte vizuale destul de puternice, lumini care pot dăuna, de pildă, persoanelor epileptice.

STB prelungește programul transportului public sâmbătă, 24 august

O veste bună vine din partea Societății de Transport București, legat de seara concertului lui Ed Sheeran. STB va prelungi programul după care funcționează până la ora 00:30.

Participanții care părăsesc zona evenimentului trebuie să știe că dacă vor să intre din nou, sunt nevoiți să achiziționeze bilete noi. De asemenea, prezența copiilor sub vârsta de 6 ani nu este permisă. Copiii care au peste 6 ani vor intra doar însoțiți de adulți. Cei care au de la 14 la 18 ani trebuie să prezinte un mandat semnat de la un părinte sau tutore legal.

„Biletele pentru concert, care sunt încă disponibile în număr limitat, pot fi încă achiziționate online pe www.cts.eventim.ro și în ziua evenimentului la Arena Națională, la Casa de Bilete situată la intrarea din Bvd. Basarabia. O persoană poate comanda până la 6 bilete pe numele său și la momentul accesului la spectacol. Titularul principal al rezervării trebuie să fie prezent pentru ca întregul grup să poată intra în locație. Mai trebuie să aibă un act de identitate valabil și confirmarea rezervării. Biletele achiziționate de pe site-uri terțe și de la revânzători neautorizați nu sunt valabile pentru acces”, arată organizatorii concertului lui Ed Sheeran într-un comunicat de presă.

Sheeran promite o seară de neuitat

Concertul lui Ed Sheeran face parte din turneul „Mathematics World Tour”, iar spectacolul de la București se anunță unul de-a dreptul impresionant în primul rând din punct de vedere tehnic și vizual.

În show-ul său, Sheeran va aborda aproape toate genurile muzicale. Va presta, în mare parte, singur. Se va folosi de o stație 5-loop și diferite chitare. Stația 5-loop e un set de pedale care îl ajută pe cântăreț să înregistreze diferite sunete și voci, LIVE! Mai multe detalii despre scenă și întregul angrenaj puteți citi aici. 

Please follow and like us:
Pin Share