Riscul unui ”incident nuclear” la centrala Kursk e real. Directorul AIEA anunță că situația e ”gravă”

Riscul unui ”incident nuclear” la centrala Kursk e real. Directorul AIEA anunță că situația e ”gravă”

Grossi a vizitat centrala la invitația lui Vladimir Putin și a anunțat că ”există un risc de incident nuclear”, pentru că situația ar fi ”gravă”. Conform Reuters, pericolul unui accident nuclear ar fi mare pentru că linia frontului este foarte apropiată de centrala nucleară Kursk, noul punct fierbinte al războiului.

Riscul unui ”incident nuclear” la centrala Kursk e real

E același scenariu ca și la Zaporojie, subiect care a alarmat Europa în urmă cu mai multe luni, dar care a fost dat uitării. “În apropiere a apărut pericolul sau posibilitatea unui accident nuclear”, le-a declarat Grossi reporterilor din zonă.

O centrală nucleară de acest tip, foarte aproape de un punct de contact sau de un front militar este un fapt extrem de grav”, a subliniat directorul AIEA.  Ucraina a lansat în zona Kursk un atac surpriză acum trei săptămâni, iar rușii acuză că forțele Kievului au atacat în mod repetat centrala nucleară, de la o distanță de 40 de kilometri, cel mai probabil cu drone.

Cu toate acestea, rușii nu au prezentat nicio dovadă în acest sens, iar multe dintre declarații pot fi interpretate drept simplă propagandă, așa cum a fost cazul centralei nucleare Zaporojie. Chiar și așa, o explozie la Kursk ar fi catastrofală pentru multe țări din zonă.

Ucraina nu a răspuns momentan acestor acuzații. Centrala nucleară ar fi vulnerabilă mai ales pentru că nu ar avea o cupolă protectoare. Cu toate acestea, centrala funcționează momentan în condiții aproape de cele normale, însă situația de securitate poate să devină tot mai rea de la oră la oră.

Directorul AIEA anunță că situația e ”gravă” la centrala nucleară Kursk

La rândul său, compania nucleară de stat Rosenergoatom a anunțat că directorul AIEA a putut constata că reactorul nr. 3 al centralei funcționează la capacitate maximă, în timp ce reactorul 4 se află în mentenanță programată. Șeful AIEA a văzut, de asemenea, cum arată un bloc reactor ce se află în construcție.

În urmă cu cinci zile, Vladimir Putin ieșea public și anunța că Ucraina a vrut să lovească centrala nucleară Kursk. Asta, la două săptămâni după ce ucrainenii nu au reușit să o cucerească, deși asta ar fi fost țelul lor, să cucerească această centrală.

În acest sens, Vladimir Putin a făcut apel către specialiștii AIEA, care au fost rugați să trimită la fața locului oameni care să verifice situația din teren. “Duşmanul a încercat să lovească centrala nucleară în timpul nopţii. AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică) a fost informată.

A promis că va trimite specialişti pentru a evalua situaţia, sper că o vor face”, a declarat Vladimir Putin la o întâlnire televizată cu reprezentanți ai Guvernului. Este așteptată momentan o reacție oficială din partea Kievului, care întârzie să apară.

Please follow and like us:
Pin Share