În toiul caniculei, ministrul cu cele mai multe diplome din guvernul României le-a transmis cetățenilor să o lase mai ușor cu aerul condiționat exact când se întorc în casele lor încinse de soare. A spus că asta le-ar putea aminti unora de restricțiile impuse de regimul comunist. Nu a spus însă de ce s-a ajuns și de ce se poate repeta această situație. Nu se întâmplă doar în România.
”Politica, în special Vest, este un amestec toxic de goană nebună după putere, viclenie de joasă speță și superioritate morală. Dintre toate acestea, superioritatea morală are greutatea cea mai mare, nu că ar fi cea mai importantă, ci că este cea mai dăunătoare. Un individ care a fost ales democratic presupune nu numai că este popular, ci este îndreptățit să conducă potrivit concepțiilor sale strălucite”, scrie Theodore Dalrymple, pentru Takimag.
”Omul care se ocupă acum de energia Marii Britanii, ministrul Ed Miliband, a decis să nu mai emită licențe de explorare pentru rezervele de petrol si gaz din Marea Nordului. În același timp, mii de hectare de teren agricol vor fi acoperite de ferme eoliene și de panouri solare, deși Marea Britanie rareori produce mai multă energie eoliană decât consumă și, mai important, decât poate stoca. Mai mult, vântul nu bate tot timpul, iar soarele nu strălucește cu adevărat, așa cum turiștii și-au dat seama, iar Marea Britanie ar avea nevoie de cel puțin patru ori mai multe panouri solare decât țările cu climă caldă pentru a produce energie solară la un nivel satisfăcător.
Pentru viitorul apropiat, nu există nicio soluție energetică fără gaze și fără petrol, astfel încât Marea Britanie va trebui să importe aceste materii prime. Țara are deja unele dintre cele mai mari prețuri la energie din întreaga lume, iar acesta este un mare dezavantaj pentru industrie. Mai mult, efectul asupra schimbărilor climatice, presupunând că teoria gazelor de seră este sută la sută corectă, ar fi unul neglijabil chiar dacă, prin reducere la absurd, Marea Britanie ar abandona combustibilii fosili cu totul. Asta pentru că țara emite doar 1% din totalul mondial al gazelor cu efect de seră. Nu emisiile anuale din India sau China, ci doar creșterea anuală a acestor emisii este mult mai mare decât totalul emis de Marea Britanie.
Ce vrea Miliband? Folosirea terenului agricol al unei țări supraaglomerate pentru a ridica mii de mori de vânt neplăcute ochiului amintește de ura marxistă față de mediul rural și de prostia țăranilor care îl deranja pe Marx. Urâțenia fermelor eoliene nu-i deranjează deloc pe ecologiști, care percep mai intens emisiile de dioxid de carbon decât ceea ce văd cu propriii lor ochi. Tatăl lui Miliband era un profesor marxist care a trăit într-o vreme în care furnalele erau încă un simbol al progresului în iconografia sovietică; în iconografia ideologica progresistă, ele au fost înlocuite cu turbinele eoliene.
Presupunem că Miliband se axează mult asupra întregii lumi, pe are vrea să o salveze, nu asupra unui colț al acestei lumi, un colț de lume în care însă și-a asumat cele mai mari responsabilități. Este prea plictisitor pentru el, nu este suficient de interesant să se asigure că bătrânelele din Marea Britanie au cu ce să-și încălzească locuințele în toiul iernii. Cine are nevoie de bătrâni, până la urmă? Și-au trăit viața, o viață în care, cel mai probabil, s-au încălzit arzând cărbune. Acum e vremea să plătească pentru asta: să tremure de frig, atât timp cât în acest fel un politician atinge perfecțiunea morală, iar planeta este salvată. Însă ideea că China își va schima politica de dezvoltare impulsionata de sacrificiul Marii Britanii nu poate trece decât prin mintea unui politician care suferă de megalomanie – boala profesională a politicienilor de carieră.
Firește, Miliband nu este singur. Înfoiatul în pene al politicienilor se întâmplă peste tot. Trebuie doar să audă de o idee ineptă, că încep să se lipească de ea ca musca de rahat. Superioritatea morală este pentru ei ceea ce mierea este pentru urși.
Să luăm cazul Suediei. Nu cu mult timp în urmă, intelectualii suedezi începuseră să se laude că țara lor este ”o superputere morală”. Poate că suedezii nu și-au revenit cu totul după înfrângerea de la Poltava, din 1709, când Petru cel Mare al Rusiei l-a înfrânt pe Carol al XII-lea. Bogată, puternică și promovând egalitatea, Suedia a crezut că este un far călăuzitor. A fost generoasă cu Africa, inclusiv finanțându-l pe Julius Nyeirere, primul președinte al Tanzaniei, cel care a avut ideea strălucită de a-i mâna pe țăranii tanzanieni în sate colectivizate. O mare generozitate din partea suedezilor să ajute la asta, cu excepția faptului că a fost un dezastru economic.
Nemulțumită să fie doar pașnică, prosperă, egalitară și să se considere un far călăuzitor al lumii, Suedia s-a transformat într-o tabără de refugiați. Suedezii au crezut că, atunci când vor vedea minunile social-democrației suedeze, refugiatii se vor converti imediat. Se pare însă că nu s-a întâmplat astfel; dimpotrivă, Suedia este acum o țară care are niște probleme de neimaginat cu criminalitatea. Are mai multe bande de criminali și mai mulți tineri violenți decât orice altă țară din Europa de Vest.
Trebuie subliniat că Suedia nu avea vreo obligație morală să accepte refugiați și imigranți. A făcut asta din dorința abstractă de a-și menține statutul snob de superputere morală. Acum are o problemă pentru care s-a putea să nu existe o soluție.
Aproape 7% din populația Suediei – și 30% din populația din Malmo – s-a născut în țări islamice. Având în vedere rata natalității musulmanilor, procentajul lor va creste chiar și fără adăugarea unor noi imigranți. Firește, există și ceva integrare, iar o mare proporție dintre imigranți nu reprezintă o problemă; însă asta nu este același lucru cu a spune că imigrația în masa a adus niște beneficii care să depășească dezavantajele – în afară de o bucătărie diversificată, un lucru care este perceput în mod greșit drept multiculturalism de către cei care nu trebuie sa suporte consecințele ideologiei pe care o răspândesc.
Desigur, într-un stat al bunăstării, numărul celor care depind de subsidii trebuie să crească, conform superiorității morale manifestate prin compasiunea universala față de cei lipsiți de noroc – care, din păcate, sunt cu miliardele.”
The post Risipă de energii și risipirea țării appeared first on Cotidianul RO.
