RO e-Factura trece la sancțiuni

RMAG news

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

„Vă reamintim că, de la 1 iunie, nerespectarea termenului – limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023. Pentru perioada 1 ianuarie – 31 mai 2024 inclusiv, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu se sancţionează”, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului Finanţelor.

Până în prezent, au fost încărcate în sistem peste 140 de milioane de facturi.

Potrivit Legii 296 din octombrie 2023, privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, nerespectarea transmiterii facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice.

The post RO e-Factura trece la sancțiuni appeared first on Cotidianul RO.