Român reținut pe aeroport după ce s-a așezat la coada de îmbarcare greșită. Ce au descoperit vameșii

Român reținut pe aeroport după ce s-a așezat la coada de îmbarcare greșită. Ce au descoperit vameșii

Un român a fost reținut luni, pe aeroportul din Hamburg, după ce s-a așezat la o coadă greșită. Bărbatul în vârstă de 59 de ani voia să se îmbarce în avionul care opera zborul pe ruta Hamburg-București, cu escală la Paris.

Românul era dat în urmărire de mai bine de un an

Însă, în loc să ajungă la București, românul a aterizat direct în arestul poliției și asta pentru că după ce s-a așezat la coada greșită vameșii au avut parte de o surpriză.

În timp ce i-au verificat actele, polițiștii federali au descoperit că bărbatul în vârstă de 59 de ani era dat în urmărire de autoritățile germane de mai bine de un an.

Se pare că românul era căutat de procurorii din orașul german Bayreuth încă din aprilie 2022, atunci când a fost numele său a fost emis un madat de arestare.

Conform documentului, românul trebuia să achite timp de 45 de zile o amendă în valoare de 40 de euro pentru fiecare zi, sau să execute o pedeapsă de 45 de zile de închisoare.

De asemenea, acesta a fost obligat de autoritățile germane să acopere și cheltuielile de procedură în valoare totală de 83 de euro, însă bărbatul nu a plătit acești bani și timp de mai bine de un an s-a sustras de la executarea pedepsei.

Imediat, după ce vameșii au descoperit că românul este dat în urmărire, aceștia l-au predat polițiștilor care au dispus reținerea lui.

Ulterior, românul le-a spus autorităților că nu poate plăti suma de 1.883 de euro pe care o datorează și astfel a fost dus la centrul de detenție preventivă din Hamburg.

Incidentul de pe aeroportul din Hamburg a avut loc la numai câteva zile, după ce un alt român în vârstă de 22 de ani a fost reținut, la granița dintre Germania și Olanda.

În timp ce se afla la punctul de trecere a frontierei din Bunderneuland, polițiștii federali au descoperit că pe numele lui era un mandat de arestare pentru 20 de zile, deoarece a fost prins la volan fără permis și sub influența băuturilor alcoolice.

Please follow and like us:
Pin Share