România are șanse colosale de calificare în optimile de la EURO 2024, după victoria cu Ucraina, 3-0! Toate calculele pentru un rezultat istoric

România are șanse colosale de calificare în optimile de la EURO 2024, după victoria cu Ucraina, 3-0! Toate calculele pentru un rezultat istoric

România a învins Ucraina cu 3-0 în primul meci de la EURO 2024, însă pe lângă cele 3 puncte obținute în Grupa E, tricolorii și-au asigurat și un golaveraj fantastic.

România are șanse colosale de calificare în optimile de la EURO 2024, după victoria cu Ucraina, 3-0! Toate calculele pentru un rezultat istoric

Raportul dintre golurile marcate și golurile primite contează extrem de mult pentru calificarea în optimile Campionatului European din Germania. Iar naționala noastră stă foarte bine la acest capitol, cel puțin după primul joc din grupă.

România are șanse colosale de calificare în optimi în acest moment. 4 din cele 6 echipe aflate pe locul 3 în grupele lor vor merge în următoarea fază a competiției. Principalul criteriu de departajare între echipele aflate pe locurile 3 în grupele lor îl reprezintă golaverajul.

Astfel, la ora redactării acestei știri, fără ca celălalt meci din grupa E să se fi jucat și fără ca vreo partidă din grupa F să se fi disputat, România are al doilea cel mai bun golaveraj de la EURO 2024, 3-0. Este adevărat că mai sunt două partide de jucat pentru tricolori.

Dar în cazul în care la finalul grupelor România va ocupa locul 3 în grupă, numărul de puncte, iar apoi golaverajul vor conta decisiv pentru calificarea în optimi. Locurile 1 și 2 asigură direct calificarea în faza următoare a competiției. Aici, principalul criteriu de departajare este meciul direct, urmat de golaveraj.

În altă ordine de idei, la EURO 2020, Ucraina, adversara noastră de astăzi, s-a calificat din grupă cu 3 puncte și golaveraj -1. Vecinii noștri au ajuns atunci până în „sferturi”, unde au fost eliminați de Anglia. Pe de altă parte, mai există și varianta ca România să câștige și partida următoare cu Belgia și automat să-și asigure calificarea înaintea ultimului joc din grupă.

România a învins Ucraina cu 3-0, după golurile marcate de Nicolae Stanciu (29), Răzvan Marin (53) și Denis Drăguș (57). Până la ora disputării partidei dintre Belgia și Slovacia, România este liderul grupei E. De altfel, băieții noștri au avut statistici cu adevărat fantastice în meciul cu Ucraina.

Cei mai vârstnici tricolori care au jucat la turneele finale:

Florin Niță (36 de ani, 11 luni și 14 zile) – EURO 2024
Lucian Sânmărtean (36 de ani, 3 luni și 6 zile) – EURO 2016
Miodrag Belodedici (36 de ani, 1 luni și 4 zile) – EURO 2000
Gheorghe Hagi (35 de ani, 4 luni și 19 zile) – EURO 2000
Răzvan Raț (35 de ani, 24 zile) – EURO 2016
Ovidiu Hoban (33 de ani, 5 luni și 23 de zile) – EURO 2016
Costică Ștefănescu (33 de ani, 5 luni și 3 zile) – EURO 1984

Echipele de start în România – Ucraina

România: Niţă – Raţiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – M. Marin – Man, N. Stanciu, R. Marin, Coman – Drăguş
Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Mogoș. Racovițan, Rus, Nedelcearu, Sorescu, Cicâldău, Șut, Olaru, I. Hagi, Mihăilă, Pușcaș, Alibec, Bîrligea
Selecționer: Edward Iordănescu

Ucraina: Lunin – Konoplya, Zabarniy, Matvycenko, Zinchenko – Stepanenko, Brazhko- Tsygankov, Sudakov, Mudryk – Dovbyk
Rezerve: Buschchan, Trubin, Svatok, Tymchyk, Bondar, Talovierov, Zubkov, Shaparenko, Malinovskyi, Sydorchuk, Yaremchuk, Vanat, Yarmolenko. Selecționer: Serghei Rebrov
Absent: Mykolenko (accidentat)