România, doar un egal cu Bulgaria. Dennis Man a ratat un penalty / „Tricolorii” mai au un singur amical înainte de EURO 2024

România, doar un egal cu Bulgaria. Dennis Man a ratat un penalty / „Tricolorii” mai au un singur amical înainte de EURO 2024

România și Bulgaria au terminat la egalitate, marți seară, pe Stadionul Steaua din București, în ceea ce a fost primul dintre cele două meciuri de pregătire pe care le vor disputa „tricolorii” lui Edi Iordănescu înaintea EURO 2024.

 

România, doar un egal cu Bulgaria, scor 0-0

 

„Tricolorii” au controlat jocul, dar au fost lipsiți de inspirație în plan ofensiv și presiunea exercitată a fost destul de apatică.

Bulgarii au avut și ei ocaziile lor, dar cea mai mare șansă de a înscrie i-a aparținut tot României, în minutul 51, când Dennis Man a ratat un penalty.

Prima reprezentativă n-a putut conta pe Denis Alibec, care este accidentat și riscă să rateze și EURO 2024.

România mai are de jucat un singur amical înaintea mult-așteptatului turneu final din Germania. Va întâlni Liechtenstein, vineri, de la 21:00, tot pe Stadionul Steaua.

Bulgaria nu va fi prezentă la EURO 2024, întrucât a terminat pe ultima poziție într-o grupă preliminară din care au mai făcut parte Ungaria, Serbia, Muntenegru și Lituania.

 

România va fi în Grupa E la EURO 2024

 

17 iunie, ora 16.00, la Munchen: România vs Ucraina
22 iunie, ora 22.00, la Koln: România vs Belgia
26 iunie, ora 19.00, la Frankfurt: România vs Slovacia