România e pregătită pentru orice! Edi Iordănescu dezvăluie: „Am repetat și loviturile de departajare pentru Olanda. Ne dorim foarte mult o calificare în sferturi”

România e pregătită pentru orice! Edi Iordănescu dezvăluie: „Am repetat și loviturile de departajare pentru Olanda. Ne dorim foarte mult o calificare în sferturi”

România este pregătită pentru orice situație în meciul cu Olanda, așa cum susține Edi Iordănescu. Selecționerul echipei naționale a mărturisit că elevii săi vor să dea maximul în duelul din optimile EURO 2024.

România e pregătită pentru orice! Edi Iordănescu dezvăluie: “Am repetat și loviturile de departajare pentru Olanda”

La conferința de presă care a avut loc înaintea meciului cu Olanda, Edi Iordănescu a afirmat că România este pregătită și pentru prelungiri, dar și pentru penalty-uri.

Selecționerul echipei naționale explicat faptul că va adapta tactica în funcție și de cursul meciului. Totodată, Iordănescu a mai spus că “tricolorii” vor încerca să presteze un joc organizat, solid și vor da dovadă de disciplină.

“Cu siguranță, da. Este normal, pentru că este un meci eliminatoriu și orice este posibil. Trebuie să fim pregătiți din toate punctele de vedere. Inclusiv abordarea tactică va fi, poate, influențată într-o manieră mai mică sau mai mare și de acest lucru.

Și la deciziile pe care le vom lua de pe margine vom avea mere grijă, pentru că orice este posibil. Trebuie să ai soluții, să acționezi și să reacționezi, în funcție de situații, de context și de direcția pe care o va lua jocul.

Pentru noi e important să fim solizi în joc, să fim organizați, disciplinați și să intrăm cu hotărâre totală. Cu siguranță sunt lucruri care pot să meargă în favoarea noastră”, a declarat Edi Iordănescu la conferința de presă.

“Suntem dispuși să dăm tot”

În cadrul conferinței de presă, Edi Iordănescu a spus că toată echipa va da totul. Selecționerul, împreună cu staff-ul și cu jucătorii, este pregătit chiar pentru o calificare istorică în sferturi după meciul România – Olanda.

“Cu toții suntem dispuși să dăm tot, pentru a lua tot. Vom lua meciul pas cu pas, pentru că înseamnă o calificare. Ne dorim această calificare enorm de mult.

E greu să exprim în cuvinte ce simt și sunt sigur că la fel simt și colegii mei, dar și băieții. Suntem conștienți că trebuie să dăm absolut tot pentru a produce această performanță și bucurie poporului român”, a mai spus selecționerul României înainte de meciul cu Olanda din optimile EURO 2024.

Edi Iordănescu, înainte de meciul România – Olanda