România, între coduri de caniculă și ploi abundente. Care sunt zonele vizate de aceste fenomene meteo

România, între coduri de caniculă și ploi abundente. Care sunt zonele vizate de aceste fenomene meteo

Meteorologii ANM au emis alertele de cod galben de caniculă și de ploi abundente. România încă se confruntă cu disconfortul termic, dar și cu aversele însemnate cantitativ pentru unele zone.

Caniculă și ploi

Deși suntem în mijlocul primei săptămâni de toamnă, canicula nu ne-a părăsit încă. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat.

Regiunile afectate, în care trebuie să ne luăm măsurile de precauție pentru a ne feri de soarele arzător, sunt Banat, cea mai mare parte a Crișanei, sudul și vestul Olteniei, dar și sud-vestul Munteniei.

cod galben caniculă

„Local va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 33 și 35 de grade”, anunță specialiștii. Județele vizate sunt Arad, Bihor, Caraș-Severin, Dolj, Mehedinți, Olt, Timiș și Teleorman.

Revenind la ploi, meteorologii anunță averse însemnate cantitativ în județele Galați și Tulcea. Cantitățile de apă vor fi de 15-25 de l/mp și izolat peste 30-40 de l/mp. Atenționarea este valabilă până vineri, 6 septembrie, ora 15.00.

cod galben ploi

În București vremea se menține călduroasă. Cerul va avea înnorări trecătoare după-amiaza și seara și va fi senin în cea mai mare parte a timpului. Temperatura maximă va fi de 30-32 de grade, iar cea minimă ajunge la 15-17 grade.

Pentru ziua de vineri specialiștii vin cu vești ceva mai bune. Temperatura maximă va fi în scădere față de joi, adică vom avea maxime de 27-29 de grade, cu minime de 16-17 grade. Totuși, este încă mai cald decât în mod normal pentru prima parte a lunii septembrie.

Meteorologii au avertizat marți seară cu privire la valul de praf din zona deșertului Karakum, Asia Centrală, ce traversează teritoriul României. De acest fenomen vom scăpa în această noapte, când particulele de praf se vor îndepărta de țara noastră.

„În perioada 3 septembrie, ora 19.00 – 5 septembrie, ora 23.00, circulaţia aerului, predominant nord-estică, va favoriza avansul dinspre partea central-sudvestică a Asiei (zona deşertului Karakum) a unei mase de aer încărcată cu particule de praf, către estul Europei şi deasupra României”, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Please follow and like us:
Pin Share