România vs Olanda, duelul cifrelor la EURO 2024. Cine sunt performerii de la cele două echipe

România vs Olanda, duelul cifrelor la EURO 2024. Cine sunt performerii de la cele două echipe

România vs Olanda în optimi la EURO 2024 este o reeditare a duelului din grupe de la EURO 2016. „Portocala Mecanică” ne storcea atunci cu 3-0, însă acum lucrurile par mult mai echilibrate. Iată cele mai interesante dueluri și cât de echilibrate sunt.

România vs. Olanda, duelul cifrelor celor mai buni jucători din cele două garnituri înainte de meciul din optimi de la EURO 2024

România și Olanda se întâlnesc pentru a noua oară, însă „tricolorii” au reușit o singură victorie împotriva echipei care a jucat trei finale de Campionat Mondial și nu a câștigat nici măcar una, în 2007, la Constanța în preliminariile Campionatului European.

Dacă la EURO 2016 Olanda ne-a spulberat și ne-a trimis acasă, de această dată lucrurile par mai echilibrate, iar fanii austrieci sunt siguri că vor juca în sferturile de finală împotriva României. Chiar dacă șansele sunt destul de mici, cifrele ne arată că nu suntem cu nimic mai prejos decât olandezii.

Iată cele mai importante cifre și jucătorii cu cele mai bune procentaje de la cele două echipe și care demonstrează că lucrurile sunt mai echilibrate pe hârtie decât ne imaginăm.

România vs Olanda, un duel mai echilibrat decât pare la prima vedere

Răzvan Marin este golgheterul României la EURO 2024 cu cele două goluri marcate împotriva Ucrainei și Slovaciei. Cody Gakpo este golgheterul olandezilor. Starul lui Liverpool care valorează de 15 ori mai mult decât mijlocașul României are tot două goluri.

Dennis Man a avut un început senzațional la EURO 2024 și a reușit două pase de gol, fiind unul dintre cei mai buni pasatori de acest turneul final, alături de adversarul din optimi, Nathan Ake, de la Manchester City, evaluat și el la 40 de milioane de euro.

Radu Drăgușin îi face și el concurență lui Virgil van Dijk de la Liverpool. Fundașul central al lui Tottenham are un procentaj de 89% al paselor reușite, în timp ce stoperul „cormoranilor” e doar puțin peste 91,34%.

„Tricolorii” aleargă mai repede și mai mult ca olandezii

Nicușor Bancu este jucătorul României care a alergat cel mai mult la acest Campionat European. Fundașul stânga al Universității Craiova a parcurs nu mai puțin de 30, 6 kilometri în cele trei meciuri, iar absența sa va fi cu siguranță o problemă pentru Edi Iordănescu. De la olandezi, jucătorul care a înregistrat cea mai mare distanță parcursă la EURO 2024 este Jerdy Schouten: 30,1 kilometri.

Valentin Mihăilă este unul dintre cei mai rapizi jucători de la Campionatul European din Germania și una dintre principalele pericole pentru poarta Olandei.

Viteza maximă atinsă de jucătorul Parmei a fost de 35,8 kilometri pe oră, peste Jeremie Frimpong, cel mai rapid fotbalist al batavilor: 35,2 kilometri pe oră.

Deși naționala antrenată de Ronaldo Koeman are o cotă de 9 ori mai mare conform unui site de specialitate, s-a văzut până acum la aceste trei meciuri de la EURO 2024 că banii nu joacă pe teren și România are fără doar și poate șansa ei. Rămâne de văzut dacă vom reuși să scriem într-o pagină de poveste a fotbalului românesc

Cifrele și procentajele celor mai buni jucători din naționala României și Olandei

Cele mai multe goluri: Răzvan Marin (2) – Cody Gakpo (2)
Cele mai multe pase de gol: Dennis Man (2) – Nathan Ake (2)
Cel mai bun procentaj pase precise: Radu Drăgușin (89%) – Virgil van Dijk (91,34%)
Cea mai mare distanță parcursă: Nicușor Bancu (30,6 km/h) – Jerdy Schouten (30,1 km/h)
Cea mai mare viteză atinsă: Valentin Mihăilă (35,8 km/h) – Jeremie Frimpong (35,2 km/h).