Rusia își afișează din nou armele nucleare: exerciții cu racheta balistică Iars

Rusia își afișează din nou armele nucleare: exerciții cu racheta balistică Iars

Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri, 5 iulie, că desfăşoară exerciţii care implică rachete balistice intercontinentale nucleare Iars, cu încărcături multiple. Anunțul vine la mai puţin de o lună după organizarea unor exerciții cu arme nucleare tactice, relatează agenția de presă Reuters, preluată de news.ro.

Ministerul Apărării de la Moscova a susținut că echipajele lansatoarelor de rachete Iars din cel puţin două regiuni sunt pregătite să se deplaseze pe o distanță de peste 100 de kilometri şi să exerseze camuflarea şi desfăşurarea.

Moscova a publicat o înregistrare video care arată un lansator mobil ce face manevre de-a lungul unor drumuri forestiere şi îşi ia poziţie, după care trupele îl acoperă cu o plasă de camuflaj.

„Exerciţii similare vor fi organizate de alte unităţi de rachete în viitorul apropiat”, a anunțat Ministerul rus al Apărării.

În iunie, Rusia a efectuat exerciţii cu arme nucleare tactice împreună cu aliatul său Belarus. Liderul rus Vladimir Putin a susținut atunci că nu are nevoie să utilizeze arme nucleare în Ucraina, dar a adăugat că nu exclude modificarea doctrinei nucleare a Rusiei.