Rusoaica e campioana de la Iaşi

Rusoaica e campioana de la Iaşi

Tânăra jucătoare rusă de tenis Mirra Andreeva a câştigat turneul UniCredit Iaşi Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 232.244 de euro, după ce adversara sa din finală, conaţionala Elina Avanesian, a abandonat la scorul de 5-7, 7-5, 4-0.

Mirra Andreeva (17 ani, 32 WTA), principala favorită, a fost declarată învingătoare după două ore şi 21 de minute de joc. Pentru Andreeva, semifinalistă la Roland Garros anul acesta, a fost prima finală WTA din carieră.

Şi Elina Avanesian (21 ani, 76 WTA), a cincea favorită, a jucat prima finală WTA, după ce a atins optimile de finală la Roland Garros, atât anul acesta, cât şi în 2023.

Andreeva a câştigat şi prima sa confruntare cu Avanesian, anul acesta, în optimi la Rouen, cu 7-5, 6-4.

Mirra Andreeva a fost recompensată cu un cec de 30.650 de euro şi cu 250 de puncte WTA, în timp ce Avanesian s-a ales cu 18.110 euro şi 163 de puncte.

La dublu, principalele favorite, Ana Danilina (Kazahstan)/Irina Hromaceva (Rusia), s-au impus în finală cu 6-4, 6-2 în faţa rusoaicelor Alexandra Panova şi Iana Sizikova, favoritele numărul doi.

Câştigătoarele au primit 11.150 euro şi 250 de puncte WTA la dublu, iar învinsele s-au ales cu 6.270 euro şi 163 de puncte WTA la dublu.

The post Rusoaica e campioana de la Iaşi appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share