“S-au schimbat prioritățile”. Adriana Bahmuțeanu, adevărul despre despărțirea de George Restivan

“S-au schimbat prioritățile”. Adriana Bahmuțeanu, adevărul despre despărțirea de George Restivan

Adriana Bahmuțeanu a spus adevărul despre despărțirea de George Restivan. Cei doi formau un cuplu de câțiva ani, dar au decis că despărțirea este cea mai bună soluție.

Adriana Bahmuțeanu a dezvăluit adevărul despre despărțirea de George Restivan

După o relație de mai bine de doi ani, Adriana Bahmuțeanu și George Restivan au decis să meargă pe drumuri separate. În primăvara anului trecut, cei doi au avut o ceremonie religioasă în Ucraina.

Deși păreau un cuplu solid, se pare că lucrurile nu au mers prea bine între cei doi. Motivul despărțirii a fost distanța, deoarece George Restivan era plecat foarte mult timp din țară.

În ultima vreme, amândoi și-au dat seama că nu își îndeplinesc nevoile, astfel că au decis să pună punct poveștii lor de dragoste.

“Numește-l cum vrei pe George, fostul meu logodnic, soț, deși nu am fost căsătoriți legal. Le-am spus tuturor că poate e prea devreme oficializarea, dar altfel nu aveam cum să facem, pentru că fiind în două țări diferite, am căutat o cale să stăm împreună și să ne cunoaștem.

E o cale elegantă față de public, pentru că dacă aș fi venit să zic că am un iubit, gagic, poate s-ar fi interpretat nu atât de elegant la vârsta mea.

Noi am stabilit să facem un bilanț al relației la fiecare 6 luni, să vedem dacă merită să mai continuăm sau nu. Nu ai cum să cunoști un om, decât dacă stai cu el. Tu dacă într-o relație nu îți îndeplinești nevoile, nu ai cum să stai în relația aia”, a declarat Adriana Bahmuțeanu în cadrul emisiunii Online Story,

În ce relații au rămas cei doi

Adriana Bahmuțeanu a mai spus, de asemenea, că cei doi nu ar fi ajuns nicăieri dacă ar fi continuat relația. Cu timpul, prioritățile celor doi s-au schimbat, așa că au decis că este mai bine să încheie relația.

Vedeta îi este foarte recunoscătoare fostului partener, deoarece de la acesta a învățat niște lecții importante. În plus, după separare, cei doi au rămas în relații bune.

“Eu și George ne-am înțeles, am fost pe aceeași lungime de undă, dar am stabilit onest acest bilanț. Astfel, am decis împreună că trebuie să o luăm pe drumuri separate, pentru că ne-am fi învârtit într-o buclă care nu aducea niciun rezultat concret. 

Perioada de îndrăgosteală trecuse, așa că ne-am mulțumit unul altuia, pentru că am trăit o frumoasă poveste de iubire. E foarte important să rămâi într-o relație civilizată cu fostul partener.

Eu îi sunt foarte recunoscătoare lui George, mi-am învățat niște lecții, cred că și el a învățat lecțiile lui. Nicio femeie nu pleacă de bunăvoie dintr-un palat. Ni s-au schimbat prioritățile”, a mai spus vedeta.

Please follow and like us:
Pin Share