Salina Praid se redeschide sâmbătă, la o lună de la sistarea activității din cauza infiltraţiilor

Salina Praid se redeschide sâmbătă, la o lună de la sistarea activității din cauza infiltraţiilor

La o lună de la sistarea activității de producţie şi de vizitare, din cauza infiltraţiilor şi pătrunderilor de apă în subteran, de la pârâul Corund, Salina Praid se redeschide sâmbătă, 15 iunie, relatează Agerpres.

Directorul de producţie al SALROM, Irina Muller, a precizat că au fost făcute lucrări care au pus în siguranţă activitatea turistică, dar şi pe cea de producţie.

„S-au realizat lucrările de primă urgenţă, care au pus în siguranţă atât activitatea turistică, cât şi cea de exploatare, prin realizarea unui bypass, prin care a fost deviat pârâul Corund, precum şi a unui canal de gardă, capabil să preia debite mai mari. (…) În acest moment, infiltraţiile care mai sunt sunt de mică amploare, ele sunt gestionate şi nu constituie un pericol pentru cele două activităţi”, a precizat Irina Muller.

În acest moment, arată reprezentanții companiei, turiştii sunt în siguranţă, fiind aşteptaţi, de sâmbătă, să coboare în subteran şi să viziteze salina.

Lucrări pentru dirijarea controlată a debitelor de apă

În data de 15 mai, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a anunţat că Societatea Naţională a Sării a decis sistarea activităţii de producţie şi de vizitare în Salina Praid, până la rezolvarea situaţiei create de infiltraţiile provenite din pârâul Corund.

Astfel, începând cu data de 12 mai, echipe de intervenţie ale salinei şi ale Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Mureş au efectuat lucrări pentru dirijarea controlată a debitelor de apă din pârâul Corund, pe întreaga zonă în care s-au produs infiltraţii în subteran. Situaţia a fost monitorizată permanent de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Pe pagina de Facebook a Salinei Praid se arată că, „după o lungă perioadă de aşteptare, începând cu data de 15 iunie, Salina Praid îşi redeschide porţile pentru vizitatori, cu program 08.00 – 18.00, cu ultima intrare a autobuzului la ora 16.30″.