Șansa FCSB-ului? Antrenorul lui LASK Linz a fost secund în liga a II-a și e debutant în cupele europene

Șansa FCSB-ului? Antrenorul lui LASK Linz a fost secund în liga a II-a și e debutant în cupele europene

FCSB a ratat calificarea în play-offul Ligii Campionilor, fiind eliminată în dubla manșă disputată contra celor de la Sparta Praga. După 1-1 în deplasare și 2-3 acasă, FCSB a alunecat în play-offul Europa League. Pentru a intra în grupe, campioana României trebuie să treacă de LASK Linz.

Antrenorul lui LASK a activat doar la echipe modeste

LASK a terminat sezonul trecut pe locul trei, dar la finalul lui, conducerea clubului a luat o decizie importantă. I-a dat credit, în continuare, pe banca tehnică, lui Thomas Darazs ca antrenor principal.

Tehnicianul în vârstă de 46 de ani fusese interimar, în ultimele șapte etape. El se alăturase clubului iarna trecută ca antrenor secund și apoi a trecut la funcția de director de academie.

A fost propulsat principal după plecarea lui Thomas Sageder. În cele șapte meciuri jucate de LASK, sezonul trecut, sub conducerea sa, echipa a impresionat printr-un fotbal foarte atractiv și a obținut un total de 13 puncte.

Două victorii au convins conducerea clubului

Deținător al licenței UEFA Pro, el a reușit patru victorii cu echipa sa. Meciurile care l-au consacrat au fost victoria cu 5-0 în fața celor de la SK Rapid și succesul cu 3-1 în fața celor de la RB Salzburg. Adică în fața primelor două clasate.

Acest lucru i-a determinat pe șefii clubului să-i ofere un contract până în 2026, deși CV-ul lui ca antrenor e sărac la nivel înalt.

Secund în liga a doua belgiană

Darazs a început cariera de tehnician în 2011, ocupând mai multe funcții în special la academii și echipe de tineret. A fost și secund al echipei naționale Austriei U15, timp de aproape doi ani.

Înainte de a se ajunge la LASK, Darazs a fost antrenor secund la clubul belgian Beerschot V.A, din liga a doua, timp de aproximativ un an și jumătate. Aceasta este cea mai cunoscută formație din activitatea sa.

LASK a mers pe mâna lui după ce a terminat pe locul trei în campionat. ”Am lucrat intens la căutarea unui antrenor, dar am ajuns la concluzia fermă că Thomas Darazs este cea mai bună soluție pentru noi. El a demonstrat că este capabil să dezvolte în continuare o echipă și să susținăun stil de joc atractiv, ofensiv și curajos”, a fost anunțul clubului.

“Încrederea nu se câștigă prin amenințări“

Darasz a dezvăluit care au fost cele mai importante lecții pe care le-a învățat în ligile a 2-a, a 3-a și a 4-a, unde s-a derulat cea mai mare parte a activității sale.

“Nu trebuie să fii un crainic pentru a conduce un grup de tineri. Încrederea și respectul nu se dezvoltă prin amenințări și alarme. A funcționat peste tot dacă ai ca prioritate înțelegerea jocului. Dacă poți interpreta mai bine situațiile ca jucător, te simți mai confortabil și vei găsi o soluție mai bună decât dacă ești stresat de fiecare dată. De asemenea, abordarea mea este următoarea: nu cred că poți dezvolta un jucător. Mulți antrenori de tineret care pretind că fac acest lucru se supraestimează puțin. Noi, antrenorii, putem doar să oferim un mediu în care fiecare să se poată dezvolta. Dacă tragi de un fir de iarbă, acesta nu va crește mai repede, doar îl vei smulge. Dar dacă te asiguri că primește suficientă lumină, îngrășăminte și apă, vei avea un gazon grozav”, a explicat Darasz.

Îi pune pe jucători să stea la aceeași masă

LASK este o adevărată multinațională. Are jucători din Austria, SUA, Finlanda, Germania, Nigeria, Croația, Slovenia, Muntenegru, Ucraina, Senegal, Panama, Kosovo, Serbia, Franța, Portugalia și Ghana. Tomas Darasz a dezvăluit cum reușește să gestioneze relațiile într-o astfel de situație.

O echipă este formată din multe culturi diferite. Nu poți fi doar amabil, unii au nevoie de reguli mai stricte, altora li se oferă mai multă libertate. În situația noastră neobișnuită, însă, am introdus deja reguli mai stricte. De exemplu, să luăm micul dejun împreună la o oră fixă, unde toată lumea stă împreună la o masă și nu se împarte în grupuri mici. Chiar și la prânz facem la fel”, a punctat el.

Unul dintre punctele pe care Darasz a accelerat în relația cu fotbaliștii a fost să le zgândăre orgoliul. El le amintește mereu că echipa are un sigur titlu de campioană, câștigat în 1965, când a luat și Cupa Austriei. “Trebuie să facem cumva să schimbăm acest lucru. A trecut prea mult timp de când LASK nu a mai fost campioană”, a declarat el.

În 2012, LASK a fost retrogradată în Liga a 3-a din Austria, după ce i s-a retras licența de a evolua în eșalonul secund din cauza falimentului. Clubul s-a reorganizat și în 2017 a ajuns din nou în prima ligă.

Prima manșă este săptămâna viitoare în Austria

Un avantaj pentru FCSB în dubla care este programată pe 22 august (deplasare) și 29 august (acasă) ar putea fi dat de faptul că Tomas Darasz e debutant în cupele europene. LASK s-a calificat direct în play-offul Europa League, drept pentru care dubla cu FCSB va fi primul examen european pentru tehnicianul echipei.

Austriecii n-au început strălucit sezonul. LASK Linz a câștigat cu Hartberg (2-1, în deplasare) și a pierdut cu Altach (1-2, acasă). În weekend, urmează derbyul cu Salzburg, formație care în ultima etapă a sezonului trecut i-a administrat un rușinos 7-1.

Echipa austriacă are un lot evaluat de Transfermarkt.com la 44,2 milioane de euro, cu aproape șapte milioane de euro mai mult decât FCSB. Cel mai valoros fotbalist al austriecilor este atacantul central Marin Ljubicic. În vârstă de 22 de ani, fotbalistul croat este cotat la 8 milioane de euro.

 

 

Please follow and like us:
Pin Share