OrtodoxeSf. Cuvios Onufrie cel Mare şi Petru Atonitul
Greco-catoliceSf. cuv. Onofrei; Sf. cuv. Petru de la Athos
Romano-catoliceSf. Gaspar, pr.
Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare este pomenit în calendarul creştin ortodox la 12 iunie.
Sfântul Onufrie s-a născut ca rod al rugăciunii părinţilor săi şi a fost de prunc dus la mănăstire. A trăit la început într-o mănăstire cu viaţa de obşte din ţinutul Tebaida, în pustia Ermopole (Egipt).
Mic fiind, Onufrie obişnuia să meargă la trapeză şi să ceară câte o bucăţică de pâine, apoi se ducea în tinda bisericii, unde era zugrăvită icoana Născătoarei de Dumnezeu, care ţinea pe mâinile ei pe Hristos. Se apropia de icoană, fiind fără de răutate, şi cu neştiinţă vorbea cu pruncul Hristos zugrăvit pe icoană, spunându-i: “Şi Tu eşti mic precum sunt şi eu, însă eu mă duc la trapeză, cer pâine la trapezar şi mănânc, iar Tu nu mănânci niciodată. Pentru ce te chinuieşti aşa, nemâncând nimic? Iată, primeşte partea mea şi mănâncă”. Iar pruncul Hristos cel închipuit pe icoană, ca şi cum ar fi fost viu, întindea mânuţa Sa şi lua pâinea din mâinile lui Onufrie.
Aflând monahii din mănăstire despre o minune ca aceasta, s-au înspăimântat cu totul şi l-au învăţat pe trapezar să nu-i mai dea pâine lui Onufrie atunci când va cere, ci să-i spună să se ducă să ia de la cel căruia şi el i-a dat de atâtea ori, adică de la Hristos.
Dimineaţa, venind Onufrie şi cerând pâine după obicei, trapezarul nu i-a dat, ci a zis: “Du-te şi tu de cere pâine de la Acela Căruia i-ai dat tu de multe ori”. Pruncul, fiind flămând, s-a dus plângând către icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a zis către pruncul Hristos, închipuit pe icoană: “Trapezarul nu voieşte să-mi dea pâine de la el, şi-mi este foame; dă-mi Tu de la Tine, că şi eu Ţi-am dat de multe ori!”.
Atunci, pruncul Hristos îndată i-a dat o pâine mare, frumoasă, curată albă ca zăpada şi caldă. Pâinea era atât de mare, încât era cu neputinţă unui copil de şapte ani să o ducă cu uşurinţă. Onufrie, luând pâinea din mâinile lui Hristos, o ducea cu foarte mare greutate. Şi venind cu ea la părintele, se lăuda zicând: “Iată, pruncul Hristos mi-a dat o pâine!”.
“Onufrie, crescând cu nişte sporiri de fapte ca acestea şi cu dar de la Dumnezeu şi de la oameni, a ajuns la vârsta şi măsura faptelor bune, cea vrednică de a se sălăşlui în pustie şi a ieşi la război împotriva vrăjmaşilor celor nevăzuţi”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Onufrie a părăsit aşadar mănăstirea, retrăgându-se în pustie, unde a vieţuit vreme de şaizeci de ani, nevăzând faţă omenească, hrănindu-se dintr-un finic (curmal), aflat în apropierea chiliei sale.
A fost întâlnit de Ava Pafnutie, în peregrinările acestuia pe la părinţii pustiei, el a fost de faţă la moartea Sfântului Onufrie.
În timp ce învelea trupul Sfântului Cuvios Onufrie cu o parte din veşmântul său, Ava Pafnutie a văzut cum îndată a căzut coliba sfântului, s-a uscat finicul şi a secat firul de apă care curgea acolo.
