Scandal între Koeman și Ake în vestiarul Olandei! „Portocala” se stoarce singură înaintea meciului cu România: „E posibil un asemenea duel”

Scandal între Koeman și Ake în vestiarul Olandei! „Portocala” se stoarce singură înaintea meciului cu România: „E posibil un asemenea duel”

România joacă împotriva Olandei marţi, de la ora 19:00, în optimile de finală de la Campionatul European. “Tricolorii” se întorc pe Allianz Arena, la două săptămâni după victoria electrizantă cu Ucraina, scor 3-0.

Scandal între Koeman și Ake în vestiarul Olandei: “S-a ajuns la o debandadă, la un conflict”

În lotul Olandei nu este linişte înaintea duelului cu “tricolorii”. Selecţionerul Ronald Koeman a intrat în conflict cu Nathan Ake înaintea meciului cu Austria, relaţia selecţionerului batav cu jucătorii fiind una proastă. Remus Răureanu şi Cristi Coste au relatat de la faţa locului:

“Am mai vorbit în ultimele zile şi cu jurnalişti din Olanda, care erau curioşi de formula pe care o va folosi Koeman pentru că atmosfera din lot şi relaţia selecţionerului cu jucătorii e atât de proastă încât le e greu oamenilor ce ar putea urma.

Îmi povesteau că au fost discuţii înaintea meciului cu Austria între Ake şi Koeman. Selecţionerul insista ca echipa să fie retrasă, să se apere, Ake a spus că trebuie să iasă în pressing. S-a ajuns la o debandadă, la un conflict. 

“Koeman are probleme şi cu Depay, care este într-o formă fizică foarte proastă”

Ake avea şi el aliaţi în vestiar, jucători care erau de acord cu el că ar trebui să joace ofensiv. Am putea să profităm de acest lucru. Koeman are probleme şi cu Depay, care este într-o formă fizică foarte proastă.

A jucat foarte puţin la Atletico Madrid. Este o problemă românească asta, să avem jucători care nu sunt folosiţi la club. Dar dacă a ajuns Olanda să aibă vedeta care nu joacă la club, nu este în niciun caz o generaţie bună.

Este problema pe care o aveam şi noi cu Ianis, Raţiu, Alibec, Drăguşin, Puşcaş. Seedorf, van Basten sau van Persie nu ar fi fost niciodată rezerve nici la Atletico Madrid, nici la un orice alt club din top 5″, a relatat Remus Răureanu.

“Sunt informaţii că nu va fi titular Ake în duelul de marţi seara”

Cristi Coste a dezvăluit că Nathan Ake e posibil să înceapă pe banca de rezerve meciul cu România. Am putea asista la un duel la distanţă între fundaşii centrali de la Tottenham, Drăguşin şi van de Ven:

“Jucătorii olandezi l-au ocolit pe Koeman. Dacă selecţionerul era în lobby-ul hotelului, nici nu coborau pe acolo. Şi încă o completare, vis-a-vis de Ake. Sunt informaţii că nu va fi titular Ake în duelul de marţi seara.

Am putea avea un duel la distanţă între Drăguşin şi van de Ven, cel care îl ţine pe Drăguşin rezervă la Tottenham. Este foarte posibil ca olandezii să joace cu de Vrij, van Dijk şi van de Ven”, a spus Cristi Coste.