Scandal-monstru în Turcia la Galatasaray – Fenerbahce! Șefii celor două echipe s-au luat la bătaie pe gazon. Video

Scandal-monstru în Turcia la Galatasaray – Fenerbahce! Șefii celor două echipe s-au luat la bătaie pe gazon. Video

Fenerbahce a sărbătorit direct pe teren victoria cu Galatasaray, scor 1-0, în etapa a 37-a din Superliga Turciei. Conducerea grupării „Cim-Bom” nu a putut privi imaginile bucuriei din tabăra adversă și a sărit la atac. A urmat o încăierare generală între cele două tabere rivale.

Fenerbahce, victorie miraculoasă cu Galatasaray. Titlul în Turcia se decide în ultima etapă

Fenerbahce s-a impus la limită pe Rams Park din Istanbul, scor 1-0 împotriva celor de la Galatasaray. Singurul gol al derby-ului a fost marcat de turcul Caglar Soyuncu în minutul 71. Astfel, bătălia pentru câștigarea titlului în Turcia se va da până în ultima rundă.

Galatasaray este lider în ierarhie, cu 99 de puncte, cu o etapă rămasă până la finalul sezonului. De cealaltă parte, Fenerbahce se află pe poziția a doua, cu 96 de puncte. Fosta echipă a lui Moruțan și Cicâldău are nevoie de cel puțin un egal în ultima etapă cu Konyaspor pentru a cuceri titlul.

În cazul în care pierde în deplasare cu Konyaspor, iar Fenerbahce câștigă „acasă” cu Istanbulspor, ambele formații vor încheia la egalitate de puncte. Primul criteriu de departajare este rezultatele din meciurile directe. Fenerbahce are câștig de cauză în fața lui Galatasaray după 0-0 (tur) și 1-0 (retur).

Scandal-monstru în Turcia la Galatasaray – Fenerbahce! Șefii celor două echipe s-au luat la bătaie pe gazon

La finalul derby-ului de pe Rams Park, conducerea lui Fenerbahce, în frunte cu președintele Ali Koç, a intrat pe teren pentru a sărbători victoria. Pentru a stopa din entuziasmul rivalilor, cei de la Galatasaray au dat muzica mai tare pe stadion.

Totuși, tensiunea a crescut treptat, iar momentul care a declanșat nebunia a fost cel în care președintele Ali Koç a dat din deget către Eray Yazgan, secretarul general al Consiliului de Administrație al Galatasaray.

„Dacă nu ieși de aici, vei fi bătut”, i-ar fi transmis președintele celor de la Fenerbahce lui Eray Yazgan. A urmat o încăierare generală în care Eray Yazgan, dar și șoferul președintelui Dursun Özbek au fost văzuți loviți. Cei care se ocupă de stadion au luat decizia de a stinge luminile pentru ca situația să nu escaladeze.

„Ce a făcut Ali Koç, venind aici cu 40-50 de oameni, bătând angajații de aici și rostind obscenități de nespus nu este acceptabil. Suntem sub așa-zisa protecție a poliției. De unde găsești curajul să vii aici și să hărțuiești oamenii? Care este scopul venirii lui Ali Koç pe teren? Dacă ai atât de mult curaj și tinerețe, vino, sunt aici”, a declarat Dursun Özbek, președintele lui Galatasaray, la conferința de presă.

Trabzonu Avni akerde
Galatasaray’ı rams park’ta HEM YENİP HEMDE DAYAK Atmak nasıl bir seviye aga hahahahahaha

Bir beşiktaşlı olarak FENERBAHÇE’DEN RAZIYIMpic.twitter.com/cIRgJfgcqS

— Alper Tunga (@07alpertunga07) May 20, 2024

Scandalul a continuat și pe tunelul către vestiare

Unul dintre motivele pentru care cele două tabere s-au încăierat a fost și că Mert Hakan Yandaș, mijlocașul lui Fenerbahce, a arătat stema de pe tricoul de joc în fața suporterilor lui Galatasaray. Kerem Aktürkoğlu şi Abdülkerim Bardakcı au intervenit rapid și s-a produs o încăierare generală.

Galatasaray idarecileri neden polise saldırıyor? @GalatasaraySK pic.twitter.com/WqAW7KBxz7

— Ayetullah Bey (@Fener) May 19, 2024

De asemenea, scandalul a continuat pe tunelul care duce la vestiare. Șefii lui Galatasaray s-au luat la bătaie cu forțele de ordine. „Singurul nostru obiectiv în meciul din această seară (n.r. duminică) a fost să obținem 3 puncte și să ducem campionatul până la ultimul meci.

Nu mi-am pierdut niciodată speranța în meci. Am rezistat împotriva atacurilor din interior și din exterior. La 11 la 11, am avut un avantaj clar. Nu ne-am lăsat prizonieri nici după ce am rămas 10 oameni”, a declarat İsmail Kartal, antrenorul lui Fenerbahce.