Scăpat de sub supravegherea bunicii, un băiețel de 4 ani a căzut de la etajul patru. Mama micuțului a fost internată și ea, cu atac de panică

Scăpat de sub supravegherea bunicii, un băiețel de 4 ani a căzut de la etajul patru. Mama micuțului a fost internată și ea, cu atac de panică

Incident grav în municipiul Buzău, aici unde un băiețel de 4 ani a căzut de la etajul patru, fiind scăpat de sub supravegherea bunicii. Totul s-a întâmplat în zona Concas, unde copilul locuiește cu familia.

Un băiețel de 4 ani a căzut de la etajul patru, în Buzău

Potrivit presei locale, se pare că micuțul se afla în locuință împreună cu bunica sa. Într-un moment de neatenție al acesteia, copilul ar fi reușit să se urce pe o măsuță așezată lângă fereastră.

Geamul era deschis, astfel că minorul a căzut în gol, de la etajul patru. Sansanews.ro precizează că prăbușirea copilului ar fi fost atenuată de sârmele de rufe ale vecinilor. În cele din urmă, micuțul a căzut pe o terasă de la etajul 1 al blocului.

La fața locului au sosit mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ale Ambulanței. De asemenea, polițiștii au fost chemați pentru a desfășura cercetări în acest caz.

Micuțul a fost transportat la un spital din Capitală

Salvatorii au constatat că băiețelul are semne vitale și l-au transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului din Buzău. În aceste momente, starea lui este stabilă, însă s-a ales cu mai multe leziuni.

„La o primă evaluare medicală, minorul a suferit un traumatism cranio-facial cu epistaxis anterior oprit spontan și ușoare contuzii la nivelul membrelor inferioare.

La acest moment, el este stabil hemodinamic si respirator, în curs de investigații”, au transmis reprezentanții Spitalului din Buzău. Ulterior, medicii au hotărât ca acesta să fie transferat la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din București, secția Neurologie.

Înainte să ajungă la spital, mama copilului a ajuns acasă, văzându-și copilul căzut de la etaj. Atât ea, cât și bunica micuțului au făcut atac de panică, având nevoie de îngrijiri medicale.

Mama minorului a fost transportată la spital. Se pare că minorul de 4 ani ar fi diagnosticat cu autism. Cercetările vor stabili, cu exactitate, cum s-a produs incidentul nefericit.

Please follow and like us:
Pin Share