Schimbare la programul Prima Casă!

RMAG news

Cei care doresc refinanțări la Prima Casă au parte de o schimbare. Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) este instituția ce semnează acordurile de refinanțare a creditelor contractate prin programul Noua Casă (fost Prima Casă). Astfel, cererile se depun acum la Fond. Înainte, pentru a se putea refinanța un astfel de credit, banca avea nevoie de acordul Ministerului Finanțelor (MF).

„Din 7 iunie, Ministerul Finanțelor a desemnat Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii – S.A. – I.F.N. (FNGCIMM) ca instituție semnatară a acordurilor de refinanțare a creditelor contractate prin Prima Casă/Noua Casă, astfel că cererile vor fi depuse la Fond.

Împuternicirea este prevăzută prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.58/2024 pentru modificarea anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

De asemenea, având în vedere că, în perioada 05.04.2024 – 06.06.2024, s-au depus peste 3000 de cereri de refinanțare, pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie de un răspuns într-un timp foarte scurt, MF a decis ca acordul de refinanțare a cererilor depuse în perioada mai sus menționată, să fie emis de drept, nemaifiind necesar acordul Ministerului.

Totodată, mai menționăm faptul că Ministerul Finanțelor rămâne instituția abilitată să-și exprime acordul pentru înstrăinarea unui imobil contractat prin Programul Prima Casă, în acest caz procedura pentru depunerea documentelor necesare rămâne prin formular.”, a anunțat ministerul.

 

The post Schimbare la programul Prima Casă! appeared first on Cotidianul RO.