Scoțienii au dezvăluit când ar putea juca Ianis Hagi primul meci pentru Rangers de la revenire!

Scoțienii au dezvăluit când ar putea juca Ianis Hagi primul meci pentru Rangers de la revenire!

Ianis Hagi a fost reprimit în prima echipă a celor de la Rangers, după ce, în ultimele săptămâni, s-a pregătit alături de juniorii clubului scoțian. Internaționalul român a decis să renunțe la o clauză specială din contract, iar acum așteaptă cu nerăbdare să își facă debutul în noul sezon competițional.

Când ar putea reveni Ianis Hagi în echipa de start a celor de la Rangers

După luni dificile, Ianis a primit, în sfârșit, o veste bună. Internaționalul român a ales să renunțe la un bonus salarial considerabil, dar va avea din nou ocazia de a evolua în campionatul Scoției. Cu toate acestea, el nu va face parte din lotul pentru Europa League.

Este foarte probabil ca Ianis să înceapă primele meciuri pe banca de rezerve, iar dacă antrenorul consideră că este pregătit, el va putea fi titularizat ulterior. Rangers este implicată în trei competiții importante, iar Philippe Clement are nevoie de jucători de calitate.

Ce spun scoțienii după ce Ianis Hagi a fost reprimit în lot de Philippe Clement

Experții din fotbalul scoțian au vorbit despre situația pe care o traversează acum Ianis Hagi. Jurnalistul Chris Jack e de părere că va mai dura până când Philippe Clement îi va da o șansă mijlocașului român.

„La cum îl știm pe Clement și la ce a spus el de-a lungul timpului, nu este genul de antrenor care să trimită jucători pe teren, dacă nu este sută la sută sigur că ei sunt complet pregătiți.

Cred că depinde de nivelul la care se află Hagi, fie că s-a antrenat singur sau la echipa a doua. Faptul că el a jucat și la echipa a doua îi oferă o bază în ceea ce privește forma fizică și ritmul de joc, dar este un nivel foarte diferit față de nevoia lui Rangers de a câștiga jocuri într-o cursă la titlu sau meciurile din Cupă. Cred că va fi implicat în următoarele săptămâni.

Nu cred că vom vedea o echipă duminică cu Hagi în rol de număr 10. Cred că va fi un proces destul de lent ca el să își poată construi din nou drumul către prima echipă, dar mă bucur că această problemă s-a rezolvat, pentru că nu se va mai vorbi despre asta.

Îmi place ca jucător? Da! Cred că este un jucător bun? Da! Este răspunsul la toate problemele lui Rangers din acest sezon? Probabil că nu, dar cred că poate aduce ceva diferit în echipă; are ceva de oferit, dar Tom Lawrence s-a descurcat bine în rolul de număr zece, iar în urmă cu doar câteva săptămâni, Rangers a cheltuit mai mult de trei milioane de euro pe Bajrami, el fiind prima opțiune.

Cred că Hagi va avea un rol, dar nu mă aștept ca el să treacă de la a doua echipă la un jucător esențial în echipa de start în următoarele săptămâni”, a explicat Chris Jack în emisiunea The Rangers Review.

Ianis Hagi a strălucit la echipa națională

Deși nu a jucat niciun minut în acest sezon pentru Rangers, Mircea Lucescu are încredere maximă în fiul lui Gică Hagi. Ianis a fost decisiv în partida cu Lituania de pe Arena Națională. Mijlocașul a scos un penalty la scorul de 0-0.

Please follow and like us:
Pin Share