Se cere rejucarea partidei cu Olanda

RMAG news

 România a fost eliminată de la EURO 2024 de Olanda în optimile de finală, dar foarte mulți dintre suporterii tricolorilor prezenți la meciul de pe stadionul Allianz Arena din Munchen au plecat indignați de maniera complet diferită de arbitraj față de cele două echipe a germanului Felix Zwayer.

 

În opinia lor acesta nu a acordat cel puțin un penalty echipei noastre, la cotul aplicat de Dumfries în cap în careul olandez lui Ianis Hagi în primele minute, dar amintesc și de o altă lovitură cu cotul, tot în careu, a lui Ake la Racovițan. Consideră că arbitrul în mod intenționat nu i-a arătat nici măcar cartonaș galben lui Dumfries, pentru că dacă o făcea, trebuia să admită că a fost fault in careu și să arate punctul cu var. Același Dumfries a rămas bine mersi pe teren, luând abia în ultimele minute galben, deși după atacul asupra lui Mogoș, scos din joc, trebuia de mult să vadă roșu. În minutul 81, la scorul de 1-0 pentru Olanda a oprit complet eronat un contraatac de gol cu Mihăilă scăpat singur spre poartă pentru un presupus joc periculos a lui Alibec, dovedit nefondat iar la golul trei trebuia să oprească meciul pentru faptul că pe teren se aflau obiecte străine jocului, o pereche de adidași, unul îndepărtat cu șutul de portarul Niță, cu trei secunde înainte de a primi gol.

Acestea sunt capetele de acuzare din partea suporterilor români, care s-au unit pentru a cere din partea UEFA sancțiuni severe pentru arbitrul Zwayer iar unii dintre ei au mers până într-acolo încât au întrebat forul european dacă meciul ar putea fi rejucat din cauza acestor grave greșeli de arbitraj. Petiția a fost semnată de aproape 6000 de persoane și trimisă la UEFA pe site-ul Change.org. Se cere susependarea imediată a arbitrului german și deschiderea unei anchete de către forul european pentru a judeca dacă aceste decizii au fost sau nu premeditate.

Atacantul naționalei României, Dennis Alibec, a cedat nervos din cauza deciziilor controversate ale arbitrului german și a mers glonț la german pentru a-i cere socoteală. Internaționalul român i-a reproșat arbitrului decizia luată în defavoarea sa, atunci când a fluierat la un presupus joc periculos la o fază care se anunța periculoasă pentru defensiva batavă.

The post Se cere rejucarea partidei cu Olanda appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share