Se cere renumărarea voturilor şi la Braşov

RMAG news

USR Braşov cere renumărarea voturilor pentru Primăria şi pentru Consiliul Local Braşov, în urma nenumăratelor sesizări făcute de reprezentanţii din secţii şi de candidaţii care au supravegheat numărarea voturilor. 

Potrivit comunicatului de presă al USR, sesizările atrag atenţia că modalitatea de numărare a voturilor în multe secţii a prezentat abateri de la procedura legală, buletinele nefiind desfăcute şi împărţite de către preşedinte şi trecând prin mai multe mâini înainte de a fi sortate. De asemenea, au existat secţii în care cheile de control au arătat erori, cazurile fiind rezolvate fără clarificare cu membrii comisiei. În plus, au existat numeroase sesizări privind prezenţa pe listele de alegători a unor persoane decedate.

„Pentru că există aceste întrebări şi un cadru legal în care putem solicita un răspuns, ţinând cont şi de semnalele şi sesizările primite în ultimele zile, ne simţim datori să le semnalăm autorităţilor electorale, al căror rol este să clarifice toate aceste aspecte şi să se pronunţe asupra impactului pe care erorile semnalate l-au avut asupra rezultatului final. Este dreptul nostru să cerem clarificări şi o rezolvare din partea BEM”, a declarat Allen Coliban, primarul USR al Braşovului, conform sursei citate.

Contestaţiile formulate descriu încălcări ale procedurilor legale stipulate în Legea nr. 115/2015 pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Printre acestea se numără nerespectarea modului de deschidere şi prezentare a buletinelor de vot, supravegherea insuficientă a procesului de votare şi nereguli în numărarea voturilor, fapte care aduc atingere integrităţii procesului electoral. Astfel de probleme au fost raportate în secţiile de vot nr. 9, 17, 24, 34, 35, 37, 52, 75, 83, 84, 105, 123, 124, 143, 156, 165, 166, 167 şi 172.

„Solicităm intervenţia promptă a autorităţilor electorale pentru a ne asigura că rezultatele alegerilor reflectă cu fidelitate voinţa electoratului din municipiul Braşov, respectând principiile de bază ale democraţiei şi drepturilor constituţionale ale cetăţenilor de a alege. Vom apela la toate mijloacele legale pentru a elucida toate neregulile”, a declarat Irineu Darău, preşedintele filialei judeţene USR Braşov.

Contestaţiile depuse au fost însoţite de capturi de ecran şi înregistrări video care susţin neregulile menţionate. USR Braşov solicită autorităţilor responsabile să analizeze înregistrările video din secţiile de vot amintite pentru a verifica neregulile raportate.

The post Se cere renumărarea voturilor şi la Braşov appeared first on Cotidianul RO.