Se deschide un nou traseu turistic spectaculos în România. Pasionații de munte și nu numai îl vor adora

Se deschide un nou traseu turistic spectaculos în România. Pasionații de munte și nu numai îl vor adora

Un nou traseu turistic spectaculos se deschide în România. Cei pasionați de multe se vor bucura de el în viitorul apropiat. Peisajele sunt de vis și vor putea fi admirate de către turiști.

Un nou traseu turistic spectaculos în România se deschide în curând. Unde se află

Reprezentanții Salvamont Salvaspeo au anunțat, la începutul lui iunie, pregătirea pentru deschiderea unui nou traseu turistic montan. Acesta se află în zona cu cea mai cunoscută stâncă, precum și cel mai spectaculos punct de belvedere din Mărișel, Țâcla Gavrii.

În prezent, se așteaptă certificatul de omologare de la Ministerul Turismului. Aceștia speră ca deschiderea traseului să aibă loc luna aceasta, potrivit reporterilor monitorulcj.ro.

“Noi am intenționat să avem deschiderea în luna august, dar a trebuit actele de la Primăria Mărișel și de la Consiliul Județean Cluj să le trimitem la Ministerul Turismului pentru omologare.

În momentul în care avem certificatul de omologare al traseului, sperăm că luna aceasta, să deschidem traseul. În momentul în care avem și omologarea putem pune panoul cu harta și informațiile pentru turiști. (…)

În zona Țâclei Gavrii am amenajat 6 trasee de escaladă și mai amenajăm câteva și o surpriză, când o să ne vină certificatul de omologare vrem să facem inaugurarea și pentru cei care vor să facă escaladă”, a declarat Titus Crăciun pentru sursa citată.

Noul traseu este de tip circuit și are aproximativ patru kilometri și o diferență de nivel pozitivă de aproximativ 300 de metri. Traseul se numește Circuitul Țâcla Gavrii, pornește spre dreapta, de cărare, din parcarea de la Țâcla.

După aceea, traseul parcurge o zonă sălbatică și împădurită, apoi ajunge în cel mai înalt punct, cel de belvedere Țâcla Gavrii.

La finalul săptămânii trecute, traseul a fost deja marcat, în cadrul unei ample acțiuni desfășurate de către salvatorii montani clujeni, dar și de voluntarii de la Lets Do It Romania, Broadridge și Nature O’clock,  sub egida Consiliului Județean Cluj. În paralel, voluntarii au participat la o acțiune de ecologizare într-o zonă din comuna Mărișel.

Câte trasee turistice se află în Cluj

În total, în județul Cluj există 59 de trasee omologate. Cei care adoră drumețiile au de unde alege, mai ales că în curând va fi gata un nou traseu. Cel mai căutat dintre cele existe este traseul Piatra lui Lucaci.

“Până acum câțiva ani nu s-a pus accentul pe omologarea traseelor și de când am preluat toate traseele turistice am omologat 59, cam toate traseele turistice din județul Cluj. Experiența ne-a arătat că omologarea unui traseu merge destul de ușor”, a mai spus Titus Crăciun.

Please follow and like us:
Pin Share