Se schimbă harta României. Cea mai lungă secetă a făcut dezastru. Râuri lungi și de 14 km au dispărut

Se schimbă harta României. Cea mai lungă secetă a făcut dezastru. Râuri lungi și de 14 km au dispărut

Se schimbă harta României, după seceta care a făcut dezastru, în acest an, în mai multe zone ale țării. A fost cea mai lungă perioadă din ultimii 100 de ani caracterizată printr-o astfel de vreme secetoasă.

Se schimbă harta României din cauza secetei

Patru râuri au secat, iar alte 32 sunt în pericol să sece, potrivit unui raport al Apelor Române. Specialiștii spun că vara lui 2024 ar putea fi cea mai caldă, având în vedere că în anumite zone au fost cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată.

Administrația Națională Apele Române anunța, la finalul lunii august, că râurile Glavacioc (stația hidrometrică Crovu) și râul Sabar (stația hidrometrică Poenari), din spațiul hidrografic Argeș-Vedea, au secat complet.

Același lucru a fost constatat și în cazul altor două râuri din nord-estul țării. Vorbim de cele din spațiul hidrografic Prut-Bârlad: Bahlui, în zona orașului Podu Iloaiei, și Miletin, la Șipote, din județul Iași.

O situație similară a fost înregistrată și în cazul râului Sohodol, situat la 20 de kilometri de Târgu Jiu. Pământul s-a uscat, fiind găsite doar câteva băltoace. Albia râului Sohodol are o lungime de 14 kilometri.

„Este 100% compromisă fauna, populația de pește”

Din această cauză, cetățenii din mai multe localități primesc apă câteva ore pe zi, fiind impuse restricții în contextul secetei. Localnicii spun că păsările riscă să moară de sete, având în vedere situația.

Încă 32 de râuri Transilvania, Moldova, Oltenia ar putea dispărea din cauza lipsei de precipitații. „Este 100% compromisă fauna, populaţia de peşte. Resursa acvatică a dispărut pe toate segmentele pe unde apa a dispărut.

Avem probleme şi cu factorul poluant deoarece într-un debit scăzut o să avem o mai mare concentrare a poluantului”, a transmis Claudiu Fiu, Asociaţia Pescarilor Gorj, pentru Observator News.

Reprezentanții Agenției pentru Protecţia Mediului Gorj spun că seceta extremă poate afecta pe termen lung viața peștilor. Ar putea să treacă zeci de ani până când populațiile acestora să se refacă.

 

 

Please follow and like us:
Pin Share