Se strică vremea! ANM a emis cod portocaliu în jumătate de țară. Se anunță furtuni puternice

Se strică vremea! ANM a emis cod portocaliu în jumătate de țară. Se anunță furtuni puternice

Se strică vremea în țară. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni o avertizare de cod portocaliu, pentru jumătate de țară, caracterizat de ploi torențiale și vijelii. Este posibil să cadă și grindină.

Unde este valabil codul portocaliu de furtuni puternice

Codul portocaliu este valabil în intervalul 15:00-23:00, în zona Banatului, a Crișanei, în Maramureș, în aproape toată regiunea Transilvaniei, în jumătatea de Nord a Moldovei și la munte. Vântul va sufla cu rafale de 70-90 de km/h.

Meteorologii avertizează și că va ploua cu grindină, pe lângă vijeliile puternice. Cantitățile de apă vor atinge 25-40 l/mp și izolat peste 50 l/mp. Așadar, evitați să circulați în intervalul menționat, pentru a evita orice incident.

”În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea de nord a Moldovei, precum și în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali vor fi perioade cu vijelii puternice, cu viteze la rafală de 70…90 km/h, grindină de medii și posibil mari dimensiuni, averse torențiale.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp”, mai precizează meteorologii, despre codul portocaliu care va intra în vigoare peste câteva ore.

Tot pentru data de 10 iunie mai este valabil și un cod galben, până la ora 23:00, în 12 județe din țară, caracterizat de instabilitate atmosferică. Aceasta constă în averse, vânt puternic, vijelii, căderi de grindină și descărcări electrice.

”În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h), vijelii, căderi de grindină și descărcări electrice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”, mai pare pe site-ul oficial al ANM. În plus, a mai fost emisă o altă avertizare de cod portocaliu de caniculă, pentru alte zone ale țării.

Cod portocaliu de caniculă

Codul portocaliu de caniculă este valabil de luni până marți, 11 iunie, la ora 10:00, în sud-estul Olteniei, sudul și estul Munteniei și în partea continentală a Dobrogei. Temperaturile vor fi deosebit de ridicate, până la 37 de grade Celsius.

”În intervalul menționat, în sud-estul Olteniei, sudul și estul Munteniei și în partea continentală a Dobrogei, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa, în general, între 35 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, mai apare pe site-ul ANM.