Se vinde o fostă vilă de protocol din vremea lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădirea nefolosită de 3 ani și cum arată acum

Se vinde o fostă vilă de protocol din vremea lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădirea nefolosită de 3 ani și cum arată acum

Consiliul Județean Bihor a lansat procedura de licitație pentru vânzarea unei vile construite în Oradea în timpul regalității, dar care după 1947 a fost locuință de serviciu pentru demnitarii PCR, iar prețul de pornire al proprietății, adică teren plus casă, este de aproape 700.000 de euro plus TVA.

„Imobilul are un regim de înălțime compus din demisol, parter și etaj, cu o suprafață totală de 358 mp. Demisolul și parterul sunt compartimentate în câte 12 încăperi, iar etajul are o singură sală. Clădirea, care s-ar preta pentru spații de birouri, dispune de un teren cu o suprafață totală de 1.286 mp”, a transmis CJ Bihor într-un comunicat preluat de site-ul Bihon.

Clădirea a fost construită în 1940, dar după 1947, odată cu abdicarea forțată a Regelui Mihai, a aparținut regimului comunist. Din 1965, la putere a ajuns Nicolae Ceaușescu, executat în 1989 după un proces sumar. În această perioadă, vila a servit drept locuință de serviciu pentru prim-secretarii Partidului Comunist Român.

După Revoluție, în 1997, vila din Oradea a intrat în proprietatea Consiliului Județean Bihor, iar din 2021, de când s-a reorganizat activitatea instituției, a rămas nefolosită.

Valoarea totală a proprietății, casă plus teren, este de 3,45 milioane de lei, echivalentul a 690.000 euro, fără TVA. Doar casa a fost evaluată la 178.000 de euro, iar terenul la 512.000 euro. Prețul de vânzare va fi stabilit în urma licitației publice, însă nu poate fi mai mic decât prețul de pornire.

Cei interesați pot depune oferte până pe 8 august, la ora 9:00, la sediul Consiliului Județean Bihor. Ședința publică de deschidere a ofertelor va avea loc pe 8 august, la ora 14:00.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share