Șeful apelor minerale, adus de PNL în Parlament, deși are dosar penal. Judecătorii nu l-au crezut și i-au cerut ”adeverință de deputat”

Șeful apelor minerale, adus de PNL în Parlament, deși are dosar penal. Judecătorii nu l-au crezut și i-au cerut ”adeverință de deputat”

Alin Udriște, vicepreședinte PNL Mehedinți și director general la Societatea Națională a Apelor Minerale SA, este cea mai nouă ”achiziție” liberală în Camera Deputaților. Udriște a depus jurământul de credință față de țară și popor la data de 2 septembrie 2024. El a fost validat în locul fostului ministru Virgil Popescu, ales europarlamentar începând din această vară.

Alin Udriște i-a luat locul eurodeputatului Virgil Popescu

Iuliu-Alin Udriște își va trece în CV funcția de deputat fie și pentru câteva luni, datorită rezultatului pe care filiala sa a avut-o la alegerile generale din anul 2020. Atunci, el a fost ”primul sub linie”, așa că după plecarea lui Popescu la Bruxelles, a venit rândul lui să-i preia funcția.

Partidul Național Liberal nu a părut să aibă o problemă cu faptul că, la data validării, Alin Udriște avea un dosar penal pentru conducere fără permis și fusese deja trimis în judecată. Nici șeful apelor minerale nu s-a simțit incompatibil cu postura de inculpat.

Din contră, la doar trei zile după ce a fost validat, Alin Udriște el le-a spus judecătorilor că nu mai sunt în măsură să soluționeze dosarul lui, pentru că acum are un alt statut. S-a întâmplat la data de 5 septembrie 2024, la judecătoria Caransebeș.

La trei zile după ce a ajuns parlamentar, ”șeful apelor minerale” le-a spus magistraților că nu mai pot să-l judece

”După expunerea referatului cauzei de către grefier, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, instanța constată depus la dosar un înscris prin care inculpatul invocă necompetența materială a Judecătoriei Caransebeș, întrucât inculpatul are calitatea de deputat în Parlamentul României și declinarea prezentei cauze în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție”, se arată în dosarul consultat de FANATIK.

Cererea i-a luat prin surprindere pe judecători care nu l-au crezut pe Udriște că este parlamentar. Așa că i-au cerut dovezi suplimentare: ”Având în vedere că la dosarul cauzei nu există dovezi privind calitatea de deputat al inculpatului, va pune în vedere reprezentantului inculpatului să facă dovada calității de deputat al inculpatului în Parlamentul României”, se mai arată în încheierea de ședință.

În aceste condiții, procesul s-a amânat până la o dată ulterioară, pentru că Udriște să aducă ”adeverința de deputat”, eliberată de secretariatul instituției.

Udriște, prins de polițiști gonind cu 119 km/h, fără permis

Iuliu-Alin Udriște s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au surprins conducând un autoturism marca BMW X5, pe DN6, în localitatea Sadova. Bărbatul conducea cu 119 km/h pe un sector de drum cu o viteză maximă admisă de 60 km/h. Incidentul s-a produs la data de 10 mai 2020, în jurul orei 07:45.

”În momentul în care organele de poliție i-au solicitat documentele personale, inculpatul nu a prezentat permisul de conducere, astfel că a fost verificat în bazele de date, unde agenții au constatat că acesta figura ca posesor al unui permis de conducere, însă avea dreptul de a conduce suspendat”, se mai arată în dosar.

Lui Udriște îi fusese suspendat permisul de conducere pe o perioadă de trei luni, tot pentru viteză, la data de 6 martie 2024.

Cât de bogat e noul parlamentar PNL

Până să devină parlamentar, Alin Udriște a fost și consilier județean în Mehedinți. În 2023, el a avut un venit lunar mediu de 14.600 de lei pe lună. Soția lui, Adriana, este manager la două societăți comerciale, de unde a obținut un salariu de aproximativ 8.300 de lei pe lună.

Udriște deține mai multe terenuri în suprafață de câteva zeci de mii de metri pătrați, în Gorj, Mehedinți și Neamț, precum și un spațiu comercial în municipiul Drobeta Turnu Severin. Potrivit declarației lui de avere, cea mai mare parte a averii sale provine din moșteniri. Liberalul nu a declarat o casă proprie, o mașină, conturi bancare, dar nici datorii.

Please follow and like us:
Pin Share