Serviciile online ale WizzAir, din nou disponibile: se pot face rezervări şi check-in

Serviciile online ale WizzAir, din nou disponibile: se pot face rezervări şi check-in

„În urma eforturilor depuse de echipa Wizz Air ca răspuns la întreruperile de sistem la nivel mondial cauzate de un furnizor extern, Wizz Air se bucură să confirme că sistemele sunt acum în curs de revenire”, precizează compania, într-un comunicat.

„În conformitate cu politica noastră şi chiar dacă cauza întreruperii a fost în afara controlului nostru, clienţii ale căror zboruri au fost anulate vor primi automat o rambursare de 120% sub formă de credite WIZZ în termen de 24 de ore de la ora programată a zborului. În cazul în care un client doreşte să îşi reprogrameze zborul în loc să primească o rambursare, trebuie să apeleze linia centrului de relaţii clienţi pentru asistenţă specială”, mai transmite operatorul low-cost.

Reamintim că mai multe zboruri au fost anulate, vineri, pe Aeroportul Otopeni, din cauza unei pene informatice înregistrată de sistemul Microsoft, au informat reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

După ce Wizz Air a anulat cursa 3059 spre Beauvais (ora de decolare 16:45) şi apoi 3005 Otopeni – Luton, acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu zborurile Aeroitalia 3114 Fiumicino – Henri Coandă şi 3115 Henri Coandă – Fiumicino (13:20).

În plus, au fost anulate şi zborurile Lufthansa 1652/1653 (19:20) Munchen – Otopeni – Munchen şi TAP Portugal TP 7927 tot către Munchen (plecare 19:20).

De asemenea, mai multe curse au anunţat vineri întârzieri la decolare, cum ar fi Wizz Air 3125 către Abu Dhabi – o întârziere estimată de o oră, Wizz Air către Bologna – 48 de minute, Wizz Air 3021 către Tenerife – o oră şi 10 minute, Wizz Air 3099 către Memmingen – 45 de minute, Wizz Air 3199 spre Bari – două ore şi 30 de minute, Wizz Air 3093 spre Dortmund şi Wizz Air 3089 spre Basel – o oră şi 55 de minute fiecare, iar aeronava Turkish Airlines 1044 a decolat spre Istanbul cu o întârziere de 2 ore şi 39 de minute.

Wizz Air a anunţat vineri că următoarele servicii online nu sunt disponibile: website-ul şi aplicaţia mobilă Wizz Air; sistemul de rezervare; sistemul de check-in online şi afişarea cărţii de îmbarcare; centrele de contact – rezervări noi şi modificări ale celor existente.

Please follow and like us:
Pin Share